---
title: "Halterofilul moldovean Marin Robu a fost foarte aproape de podium, la Jocurile Olimpice de la Paris"
url: https://moldova1.md/p/33549/halterofilul-moldovean-marin-robu-a-fost-foarte-aproape-de-podium-la-jocurile-olimpice-de-la-paris
published: 2024-08-09T15:30:53Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Jocurile Olimpice 2024"
source: moldova1.md
---

# Halterofilul moldovean Marin Robu a fost foarte aproape de podium, la Jocurile Olimpice de la Paris

> Halterofilul Marin Robu a avut o prestație impresionantă în concursul categoriei de greutate de 89 de kilograme. Compatriotul nostru s-a clasat pe locul 4, cu rezultatul total al probelor smuls și ridicat de 383 de kilograme.

Halterofilul Marin Robu a avut o prestație impresionantă în concursul categoriei de greutate de 89 de kilograme. Compatriotul nostru s-a clasat pe locul 4, cu rezultatul total al probelor smuls și ridicat de 383 de kilograme.

![facebook.com/olympicmoldova](https://storage.moldova1.md/images/543f8581-d5fd-469b-8e12-c4693a90057c.jpg)

*Sursa: facebook.com/olympicmoldova*

În proba smuls, Robu a înregistrat rezultatul de 175 de kilograme, iar în proba ridicat - 208. Italianul Antonino Pizzolato a înregistrat rezultatul de 172 de kilograme la smuls și 212 kilograme la aruncat. Astfel, el a încheiat concursul cu totalul de 384 de kilograme, adică cu doar un kilogram mai mult decât Robu, și a cucerit medalia de bronz. 

Campion olimpic a devenit bulgarul Karlos May Nasar, cu totalul de 404, ceea ce reprezintă un nou record mondial. Medalia de argint i-a revenit columbianului Yeison Lopez, care a înregistrat rezultatul total de 390 de kilograme. 

Marin Robu a mai concurat la Jocuri Olimpice și în 2021, la Tokyo. Atunci, el s-a clasat pe locul 8.
