---
title: "În capitală, numărul infecțiilor virale, în scădere comparativ cu săptămâna trecută "
url: https://moldova1.md/p/3402/in-capitala-numarul-infectiilor-virale-in-scadere-comparativ-cu-saptamana-trecuta
published: 2023-01-30T14:50:50Z
language: ro
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# În capitală, numărul infecțiilor virale, în scădere comparativ cu săptămâna trecută 

> Numărul infecțiilor virale este în scădere. Circa 4.300 de cazuri de infecții respiratorii s-au înregistrat săptămâna trecută în capitală, cu aproximativ o sută mai puțin decât în săptămâna anterioară. Anunțul a fost făcut de șeful Direcției generale asistență medicală și socială, Boris Gîlca, la ședința operativă a serviciilor municipale.

Numărul infecțiilor virale este în scădere. Circa 4.300 de cazuri de infecții respiratorii s-au înregistrat săptămâna trecută în capitală, cu aproximativ o sută mai puțin decât în săptămâna anterioară. Anunțul a fost făcut de șeful Direcției generale asistență medicală și socială, Boris Gîlca, la ședința operativă a serviciilor municipale.

![](https://storage.moldova1.md/images/91277c8e-d56d-4f2e-be82-b5f6edbc3d4b.jpg)

Din numărul total de cazuri, 50% sunt înregistrate în rândul copiilor. 

Totodată, săptămâna trecută, în capitală, s-au atestat 104 cazuri de COVID-19, cu 40 mai mult decât în săptămâna anterioară. În perioada de referință s-au înregistrat trei cazuri de deces. 

În același timp, în instituțiile de învățământ din Chișinău se află în carantină peste o sută de elevi.

*„În această săptămână au fost confirmați cu COVID-19 13 elevi și patru cadre didactice. La ziua de astăzi avem patru clase închise în carantină, în total 115 elevi”*, a menționat șeful Direcției municipale Educație, Andrei Păvăloi.
