---
title: "EXCELENȚA PE PODIUM // Uniunea Scriitorilor din Moldova și-a desemnat laureații"
url: https://moldova1.md/p/34602/excelenta-pe-podium--uniunea-scriitorilor-din-moldova-si-a-desemnat-laureatii
published: 2024-08-29T10:55:12Z
language: ro
section: "Cultură"
source: moldova1.md
---

# EXCELENȚA PE PODIUM // Uniunea Scriitorilor din Moldova și-a desemnat laureații

> Au celebrat excelența scrisului la Gala premiilor literare ale Uniunii Scriitorilor din Moldova (USM). Ajuns la cea de-a 15-a ediție, evenimentul a fost organizat cu sprijinul financiar al Fondului Național al Culturii și al Direcției Cultură a Primăriei Chișinău. În premieră, laureații au fost onorați cu trofee, realizate de maestrul Valentin Vârtosu. Moldova 1 este partener media al Galei.

Au celebrat excelența scrisului la Gala premiilor literare ale Uniunii Scriitorilor din Moldova (USM). Ajuns la cea de-a 15-a ediție, evenimentul a fost organizat cu sprijinul financiar al Fondului Național al Culturii și al Direcției Cultură a Primăriei Chișinău. În premieră, laureații au fost onorați cu trofee, realizate de maestrul Valentin Vârtosu. Moldova 1 este partener media al Galei.

![facebook/ Uniunea Scriitorilor din Moldova/ Sculptorul Valentin Vârtosu își prezintă „Dorumetrele”, trofeele oferite la Gala premiilor literare ale USM](https://storage.moldova1.md/images/52ec34ac-c40b-408a-9660-f6af18202806.jpg)

*Sursa: facebook/ Uniunea Scriitorilor din Moldova/ Sculptorul Valentin Vârtosu își prezintă „Dorumetrele”, trofeele oferite la Gala premiilor literare ale USM*

Revelații muzicale, bucuria revederii, îmbrățișări, emoții - atmosferă deosebită la Gala premiilor.

*„E ziua de vârf, ziua în care tragem linie și-i aducem în față pe cei care au creat cărți memorabile”*, a menționat Teo Chiriac, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova.

*„Autori foarte buni. A fost greu pentru noi, juriul, să discernem. - Pe ce puneți accent? - Sigur că pe valoare, în primul rând, pe valoare estetică, literară. Ne uităm, evident, și la contextul în care apare o anumită carte dacă ea rezonează cu momentul pe care-l trăim”*, a relevat Vitalie Ciobanu, președintele juriului.

Premiul Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România a fost înmânat lui Val Butnaru de Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România, iar premiul „Opera Omnia” i-a fost acordat criticului literar Eugen Lungu.

*„O linie de bilanț și, totodată, are și o conotație ușor nostalgică. Te determină să te uiți în trecut și să vezi ce ai făcut până acum. Dar, în același timp, îți oferă și o privire în viitor, vezi ce ai de făcut”*, a conchis criticul literar, editorul Eugen Lungu. 

Premiul „Relații culturale” i-a fost acordat lui Iulian Ciocan, unul dintre scriitorii cu cele mai multe traduceri în alte limbi.

*„Cred că în clipa în care vom avea vreo 5-6 autori, care vor avea traduceri în 10-15 țări europene, cred că atunci se vor deschide porțile și pentru alți scriitori basarabeni”*, a estimat Iulian Ciocan, Premiul „Relații culturale”.

Primul roman al Lorinei Bălteanu „Legată cu funia de pământ" s-a învrednicit de premiul pentru „Cartea de proză".

*„Păi, cum să spun? Bine că o carte de valoare își are locul ei. În primul rând, că-i citită. Dacă-i reeditată, înseamnă că-i citită, dacă-i tradusă în altă limbă, înseamnă că-i mai universală decât locală. Adică mă bucur pentru cartea mea mai mult decât pentru mine”*, a spus Lorina Bălteanu. 

*„Textele de pe blog sunt o încercare de a reveni la firesc. Asta este! Adică nu am alte pretenții decât încercarea de a reveni la firesc, la bunul-simț. Atunci când evenimentele depășesc bunul-simț sau firescul, eu reacționez”*, a declarat editorul Gheorghe Erizanu, Premiul „Cartea de publicistică”.

*„Am încercat să reabilitez această temă, tema cărții pentru vacanță, pentru că de multe ori se crede că o carte pentru vacanță este o carte ușurică, o carte pe care o citești într-o zi, apoi o arunci”*, a precizat scriitorul Grigore Chiper, Premiul „Proză scurtă”.
 
Trofeele pentru scriitori, realizate de Valentin Vârtosu, sunt din seria DORUMETRE. 

*„Dorumetrele, zic eu, sunt mecanismele ce măsoară dorul de țară, fiindcă mulți dintre noi, cei care suntem în afara hotarelor țării, tot purtăm în suflet acel dor pentru țara mamă”*, a explicat sculptorul Valentin Vârtosu.

Pe podium au urcat 18 scriitori, cărora li s-au acordat premii în valoare de la cinci la zece mii de lei.
 
**Autor: Silvia Hodorogea**

[Video](https://www.youtube.com/embed/wtAJ495h2YI)
