---
title: "Două persoane, spitalizate din cauza intoxicației cu monoxid"
url: https://moldova1.md/p/37701/doua-persoane-spitalizate-din-cauza-intoxicatiei-cu-monoxid
published: 2024-10-25T07:14:38Z
language: ro
author: "Bogdan Nigai"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Două persoane, spitalizate din cauza intoxicației cu monoxid

> În ultimele 24 de ore, două persoane au suferit intoxicații cu monoxid de carbon, informează IGSU. Primul incident a avut loc în satul Răuțel, Fălești, unde o femeie de 65 de ani a fost spitalizată în urma unui incendiu izbucnit din cauza unor electrocasnice defecte. Cel de-al doilea caz s-a întâmplat la Ialoveni, unde o femeie de 55 de ani s-a intoxicat cu monoxid de carbon de la o sobă.

În ultimele 24 de ore, două persoane au suferit intoxicații cu monoxid de carbon, informează IGSU. Primul incident a avut loc în satul Răuțel, Fălești, unde o femeie de 65 de ani a fost spitalizată în urma unui incendiu izbucnit din cauza unor electrocasnice defecte. Cel de-al doilea caz s-a întâmplat la Ialoveni, unde o femeie de 55 de ani s-a intoxicat cu monoxid de carbon de la o sobă.

![](https://storage.moldova1.md/images/9ff8baba-5f79-488b-9d5b-785d6cdfc170.jpg)

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) îndeamnă cetățenii să respecte regulile de siguranță la exploatarea sobelor și electrocasnicelor, verificând sobele înainte de utilizare și asigurându-se că sistemele de ventilație sunt curate și neobturate. De asemenea, IGSU recomandă îndepărtarea materialelor combustibile din apropierea sobelor și stingerea focului pe timp de noapte pentru a preveni intoxicațiile periculoase.

Potrivit IGSU, echipele de salvatori au intervenit în 34 de situații de risc în ultimele 24 de ore.
