---
title: "Limba română, inclusă în oferta educațională a Universității Cambridge din Marea Britanie"
url: https://moldova1.md/p/37975/limba-romana-inclusa-in-oferta-educationala-a-universitatii-cambridge-din-marea-britanie
published: 2024-10-29T18:38:27Z
language: ro
author: "Rodica Mazur"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Limba română, inclusă în oferta educațională a Universității Cambridge din Marea Britanie

> Limba română va fi, începând din acest an universitar, parte din oferta educațională a Universității Cambridge din Marea Britanie, a informat marți Ministerul Educației de la București, notează Agerpres.

Limba română va fi, începând din acest an universitar, parte din oferta educațională a Universității Cambridge din Marea Britanie, a informat marți Ministerul Educației de la București, notează [Agerpres](https://www.agerpres.ro/educatie-stiinta/2024/10/29/ministerul-educatiei-limba-romana-va-fi-parte-din-oferta-educationala-a-universitatii-cambridge-din-marea-britanie--1378588).

![](https://storage.moldova1.md/images/2b806555-72fb-4991-abbb-c5c5b7c46910.jpg)

Institutul Limbii Române anunță organizarea concursului pentru ocuparea a patru posturi de lector de limba română la următoarele instituții de învățământ superior:

* Universitatea de Stat din Comrat, Republica Moldova;
* Universitatea Cambridge, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord;
* Universitatea Mohammed V din Rabat, Regatul Maroc;
* Universitatea "Sf. K. Ohridski" Sofia, Republica Bulgaria.

Potrivit sursei citate, candidații trebuie să fie cadre didactice, titulare într-o instituție/unitate de învățământ românească acreditată sau autorizată, cu o vechime la catedră de minimum doi ani. Postul de lector de limba română presupune promovarea limbii, literaturii, culturii și civilizației românești prin: activități didactice (curs, seminar, laborator, consultații, examene, elaborarea de materiale didactice, traduceri etc.), de cercetare științifică (participări/organizări de manifestări științifice, îndrumarea și coordonarea studenților etc.), precum și prin organizarea și participarea la alte activități profesionale și culturale în comunitatea academică.
