Sport

Echipele naționale de oină ale României și Republcii Moldova au concurat la "Cupa Unirii"

Turneul internațional de oină, Cupa Unirii, a ajuns și la Chișinău. După ce luna trecută echipele naționale ale României și Republcii Moldova au jucat la București, acum cele două reprezentative și-au dat întâlnire în cealaltă capitală.

Meciurile s-au disputat atât între echipele feminine, cât și masculine.

"Noi jucăm de foarte mult timp, moldovenii fiind la început. Sperăm să ia din experiența noastră și să acumuleze în timp. Atunci când într-un an, doi sau trei o să fim de aceeași valoare, meciurile o să fie de o importanță maximă.", a menționat Mihai Georgescu, jucător de oină

Ediția "Cupei Unirii" de la Chișinău s-a desfășurat în sală, deși acest gen de sport se practică în aer liber, pe iarbă.

"Mi se pare un eveniment foarte frumos și unic. Terenul este mai mic. Având în vedere că afară se joacă în 12, aici se joacă în 6.", a menționat Alexandra-Elena Mihalcea

Membrii lotului moldav susțin că, indiferent unde se joacă meciurile, acest gen de sport îi cucerește tot mai mult.

"Îmi place acest joc, îl practic de vreo 3 ani. Iubesc oina și am de gând să-l practic în continuare. Mă dezvolt foarte bine. E un sport care mă face să fiu mai activ, mai performant.", a declarat Sergiu Luca, jucător de oină

Persoanele din conducerea Federațiilor de resort de pe cele două maluri ale Prutului au dat asigurări că astfel de evenimente vor avea loc mai des pentru ca acest gen de sport să capete turații și în Republica Moldova.

"Avem mari speranțe că acest eveniment va înmulți numărul celor care joacă oina, dar și numărul de persoane care cunosc despre acest gen de sport. De exemplu, avem și oina pe plajă, oamenii se uită și nu înțeleg ce gen de sport e acesta. Oamenii încă nu-l cunosc.", a menționat Vasile Onică, președintele Federației Naționale de Oină din Republica Moldova

"Poate este un cadou pe care îl facem fraților de dincolo de Prut, prezentând frumusețea jocului nostru național. Dincolo de Prut s-a creat o mare emulație față de acest joc. Numărul de echipe este în continuă creștere. Desigur, a crescut și calitatea jocului pentru că există o bază de selecție mai mare.", a dezvăluit Nicolae Dobre, președintele Federației Române de Oină

Oina este un joc tradițional românesc, care a fost atestat documentar încă din 1364. A căpătat caracter de joc sportiv 500 de ani mai târziu, când Spiru Haret, prin Reforma învățământului, a decis practicarea oinei în școli, de către toți elevii.

Radu Galbur

Radu Galbur

Autor

Citește mai mult