---
title: "Transportul de pasageri crește cu 15% în primele 9 luni ale anului 2024"
url: https://moldova1.md/p/39532/transportul-de-pasageri-creste-cu-15-in-primele-9-luni-ale-anului-2024
published: 2024-11-24T09:53:00Z
language: ro
section: "Economic"
source: moldova1.md
---

# Transportul de pasageri crește cu 15% în primele 9 luni ale anului 2024

> Transportul de pasageri a crescut, în primele nouă luni ale acestui an, cu aproape 15 la sută față de perioada similară a anului trecut. Potrivit Biroului Național de Statistică, această evoluție a fost determinată de majorarea cu peste 28 la sută a numărului de pasageri transportați cu transportul rutier, numărul celor care au ales cursele aeriene a fost mai mare cu aproape 20 la sută, iar al celor care au circulat cu troleibuzul a crescut cu aproximativ 9 la sută. În același timp, numărul pasagerilor transportați cu transportul feroviar s-a redus cu 20 la sută.

Transportul de pasageri a crescut, în primele nouă luni ale acestui an, cu aproape 15 la sută față de perioada similară a anului trecut. Potrivit Biroului Național de Statistică, această evoluție a fost determinată de majorarea cu peste 28 la sută a numărului de pasageri transportați cu transportul rutier, numărul celor care au ales cursele aeriene a fost mai mare cu aproape 20 la sută, iar al celor care au circulat cu troleibuzul a crescut cu aproximativ 9 la sută. În același timp, numărul pasagerilor transportați cu transportul feroviar s-a redus cu 20 la sută.

![](https://storage.moldova1.md/images/0be1d232-dc72-439f-b95f-5eb567c0c89f.jpg)

Datele statistice mai relevă că volumul mărfurilor transportate a crescut, în perioada ianuarie-septembrie, cu 4,4 la sută. 

Transportul rutier, care deține peste 85 la sută în structura mărfurilor transportate, a înregistrat o creștere de 14,5% a volumului de mărfuri.  

Cea mai mare scădere, de aproximativ 33 la sută, a fost înregistrată la cantitatea de mărfuri transportată pe cale feroviară. 

Transportul aerian de mărfuri s-a majorat cu 17,6 la sută, iar cel pe căi navigabile cu aproape 3 la sută în primele 9 luni ale acestui an comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
