---
title: "30 de zile de arest pentru cele două persoane bănuite de sustragerea banilor de la cetățeni străini"
url: https://moldova1.md/p/39970/30-de-zile-de-arest-pentru-cele-doua-persoane-banuite-de-sustragerea-banilor-de-la-cetateni-straini
published: 2024-11-30T17:39:59Z
language: ro
author: "Rodica Mazur"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# 30 de zile de arest pentru cele două persoane bănuite de sustragerea banilor de la cetățeni străini

> Cele două persoane bănuite de escrocherie și spălare de bani în domeniul investițiilor pe diverse platforme create pentru a sustrage mijloace bănești de la alte persoane, în special din România, vor sta în arest 30 de zile, informează Inspectoratul General al Poliției.

Cele [două persoane bănuite de escrocherie și spălare de bani](https://moldova1.md/p/39906/doua-persoane-au-fost-retinute-pentru-escrocherie-si-spalare-de-bani) în domeniul investițiilor pe diverse platforme create pentru a sustrage mijloace bănești de la alte persoane, în special din România, vor sta în arest 30 de zile, informează Inspectoratul General al Poliției.

![libertatea.ro](https://storage.moldova1.md/images/7c5836d4-5191-412a-99f8-5b27a9bf967c.jpg)

*Sursa: libertatea.ro*

Precizăm că pe 28 noiembrie, cu sprijinul mascaților de la „Fulger”, au fost efectuate percheziții în mai multe locații, fiind stabilite 99 de persoane care activau conform planului infracțional, pe diverse „direcții”: România, Italia, Turcia, dar și țări Francofone.

Aceștia convingeau alte persoane să investească bani, astfel au reușit să sustragă 20 de milioane de lei de la cetățeni străini, în special români. 

Perchezițiile au fost organizate în cadrul operațiunii „Deep Fake" începută în luna august curent, atunci când oamenii legii și mascații de la Fulger au verificat mai multe domicilii, dar și centre de apel din Chișinău, Ialoveni și Ocnița.

Potrivit Poliției, investigațiile penale comune continuă pentru a identifica alte victime care au fost înșelate, dar și stabilirea prejudiciului cauzat.

- [Două persoane au fost reținute pentru escrocherie și spălare de bani](https://moldova1.md/p/39906/doua-persoane-au-fost-retinute-pentru-escrocherie-si-spalare-de-bani)

- [Operațiunea „Deepfake” // 12 persoane reținute și prejudicii de peste un milion de euro](https://moldova1.md/p/33479/operatiunea-deepfake---12-persoane-retinute-si-prejudicii-de-peste-un-milion-de-euro)
