---
title: "Fotbalistul moldovean Denis Marandici a suferit o accidentare teribilă"
url: https://moldova1.md/p/40168/fotbalistul-moldovean-denis-marandici-a-suferit-o-accidentare-teribila
published: 2024-12-04T10:52:32Z
language: ro
author: "Radu Galbur"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Fotbalistul moldovean Denis Marandici a suferit o accidentare teribilă

> Denis Marandici, legitimat la clubul Turan Tovuz, și-a fracturat piciorul după ce a fost lovit puternic de un adversar în partida din Cupa Azerbaidjanului cu Sabah Baku.

Denis Marandici, legitimat la clubul Turan Tovuz, și-a fracturat piciorul după ce a fost lovit puternic de un adversar în partida din Cupa Azerbaidjanului cu Sabah Baku.

![](https://storage.moldova1.md/images/9190e249-c9c5-4ae8-a57d-ea5aee7b35e3.jpg)

Internaționalul moldovean a urlat de durere. El a fost transportat la spital cu ambulanța direct de pe gazon. Totul s-a întâmplat în minutul 21 al partidei dintre Turan Tovuz și Sabah Baku. 

După partidă, clubul la care este legitimat internaționalul moldovean Denis Marandici a anunțat printr-un comunicat că fotbalistul va avea nevoie de o intervenție chirurgicală. 

Cât despre deznodământul partidei, la final, echipa lui Marandici, Turan Tovuz, a fost învinsă de Sabah cu 1:3  în seria loviturilor de departajare după 1:1 la capătul a 90 de minute de joc și 2:2 după 120.
