---
title: "A zecea noapte de proteste la Tbilisi. Poliția a folosit gaze lacrimogene"
url: https://moldova1.md/p/40395/a-zecea-noapte-de-proteste-la-tbilisi-politia-a-folosit-gaze-lacrimogene
published: 2024-12-08T08:53:49Z
language: ro
author: "Rodica Mazur"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# A zecea noapte de proteste la Tbilisi. Poliția a folosit gaze lacrimogene

> Mii de manifestanți proeuropeni au mărșăluit aseară spre Parlamentul georgian din Tbilisi, în a zecea noapte de proteste, informează AFP.

Mii de manifestanți proeuropeni au mărșăluit aseară spre Parlamentul georgian din Tbilisi, în a zecea noapte de proteste, informează AFP.

![X.com:Samira Bayramova](https://storage.moldova1.md/images/3326e3f0-f136-46a4-ad83-a1193f012b49.jpg)

*Sursa: X.com:Samira Bayramova*

Poliția georgiană a folosit din nou gaze lacrimogene și tunuri cu apă.

> “Solidarity with the regime’s detainees” — Despite brutal crackdowns, beatings, torture, and targeted hunting of protesters, Tbilisi is taking to the streets for the 10th consecutive day. Protesters are demanding the immediate release of all unlawfully detained protesters and the… pic.twitter.com/oodGcCSXJQ &mdash; Katie Shoshiashvili (@KShoshiashvili) December 7, 2024

Între timp, președinta Georgiei, Salome Zurabișvili, a participat sâmbătă seară la ceremonia de redeschidere a Catedralei Notre-Dame din Paris, unde a avut o discuție cu președintele ales al SUA, Donald Trump, și cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre alegerile din Georgia și represiunea alarmantă a demonstrațiilor.

> 🤝 @realDonaldTrump 🇺🇸 @EmmanuelMacron 🇫🇷 pic.twitter.com/90U2Tx5Fqb &mdash; Salome Zourabichvili (@Zourabichvili_S) December 7, 2024

Menționăm că fosta republică sovietică din Caucaz este bulversată de la alegerile din 26 octombrie, în care victoria anunțată a partidului de guvernământ „Visul Georgian” a fost contestată de opoziția pro-occidentală, care a denunțat fraude.

Manifestațiile au luat o nouă amploare săptămâna trecută, ca urmare a deciziei Guvernului de a suspenda până în 2028 negocierile privind integrarea în Uniunea Europeană. Pe parcursul a nouă nopți de proteste, marcate de violențe, manifestanții s-au adunat în interiorul și în jurul clădirii Parlamentului în fața poliției, care a dispersat majoritatea adunărilor prin forță.

Potrivit autorităților, în total, 341 de manifestanți au fost arestați de la începutul mișcării. Aproape 150 de ofițeri de poliție au fost răniți.

- [A doua săptămână de proteste masive în Georgia după suspendarea negocierilor de aderare la UE: violențe, sute de arestări și peste 100 de răniți](https://moldova1.md/p/40280/a-doua-saptamana-de-proteste-masive-in-georgia-dupa-suspendarea-negocierilor-de-aderare-la-ue-violente-sute-de-arestari-si-peste-100-de-raniti)

- [Ucraina va introduce sancțiuni împotriva guvernului pro-rus al Georgiei. Zelenski: Sunt sancțiuni împotriva acelei părți a autorităților din Georgia care predau țara lui Putin](https://moldova1.md/p/40214/ucraina-va-introduce-sanctiuni-impotriva-guvernului-pro-rus-al-georgiei-zelenski-sunt-sanctiuni-impotriva-acelei-parti-a-autoritatilor-din-georgia-c)

- [Dorin Recean: Republica Moldova e solidară cu poporul Georgiei](https://radiomoldova.md/p/44061)
