---
title: "Miniștrii de externe europeni vor discuta la sfârșitul lunii despre ridicarea sancțiunilor împotriva Siriei"
url: https://moldova1.md/p/42220/ministrii-de-externe-europeni-vor-discuta-la-sfarsitul-lunii-despre-ridicarea-sanctiunilor-impotriva-siriei
published: 2025-01-12T15:36:34Z
language: ro
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Miniștrii de externe europeni vor discuta la sfârșitul lunii despre ridicarea sancțiunilor împotriva Siriei

> Miniștrii de externe europeni se vor întâlni la sfârșitul lunii ianuarie pentru a discuta despre ridicarea sancțiunilor împotriva Siriei, a declarat la Riad, șefa politicii externe a blocului comunitar, Kaja Kallas, citată de Reuters.

Miniștrii de externe europeni se vor întâlni la sfârșitul lunii ianuarie pentru a discuta despre ridicarea sancțiunilor împotriva Siriei, a declarat la Riad, șefa politicii externe a blocului comunitar, Kaja Kallas, citată de Reuters.

![](https://storage.moldova1.md/images/00a2bb21-2d08-4bc9-811d-a0c82915dcab.jpg)

Kaja Kallas a declarat că reuniunea va avea loc pe 27 ianuarie, la Bruxelles.

Orice decizie europeană de relaxare a sancțiunilor ar fi condiționată de abordarea noii administrații siriene cu privire la guvernare, care trebuie să includă „grupuri diferite” și „fără radicalizare”, a declarat Kallas.

După 13 ani de război civil, președintele sirian Bashar al-Assad a fost înlăturat în urmă cu o lună printr-o ofensivă fulger a forțelor insurgente conduse de gruparea islamistă Hayat Tahrir al-Sham. De atunci, gruparea a înființat un guvern interimar la Damasc.

Precizăm că astăzi, 12 ianuarie, are loc prima reuniune a liderilor occidentali și regionali găzduită de Arabia Saudită de la înlăturarea lui Assad. Arabia Saudită a găzduiește șefi ai diplomației din Europa și din Orientul Mijlociu ca să discute despre Siria, comunitatea internațională sperând într-o revenire la stabilitate după căderea lui Bashar al-Assad, însă există încă o doză de precauție, pentru că noii conducători sunt rebelii conduși de fosta ramură siriană a al-Qaida, potrivit AFP.
