---
title: "Drumul de intrare în satul Copanca pune la grea încercare șoferii și locuitorii "
url: https://moldova1.md/p/42228/drumul-de-intrare-in-satul-copanca-pune-la-grea-incercare-soferii-si-locuitorii
published: 2025-01-12T18:18:53Z
language: ro
author: "Valeria Tăbîrță"
section: "Regional"
source: moldova1.md
---

# Drumul de intrare în satul Copanca pune la grea încercare șoferii și locuitorii 

> Nu a fost reparat din secolul trecut. Asta spun locuitorii din satul Copanca, raionul Căușeni, despre drumul de acces în localitate, afltat între satele Grădinița și Leuntea. Acesta se află într-o stare deplorabilă, iar mașinile de mare tonaj cu greu pot circula. Localnicii spun că se bucură că nu este zăpadă, întrucât ar rămâne blocați în localitate.

Nu a fost reparat din secolul trecut. Asta spun locuitorii din satul Copanca, raionul Căușeni, despre drumul de acces în localitate, afltat între satele Grădinița și Leuntea. Acesta se află într-o stare deplorabilă, iar mașinile de mare tonaj cu greu pot circula. Localnicii spun că se bucură că nu este zăpadă, întrucât ar rămâne blocați în localitate.

[Video](https://www.youtube.com/embed/8DzTKTWOqUc)

Drumul de intrare în localitate de ani buni le dă bătăi de cap șoferilor. Acesta nu a fost reparat practic niciodată. Iar caldarâmul, montat la sfârșitul secolului trecut, se păstrează până în prezent. Atunci când ninge, practic este imposibil de a ajunge în centrul raional.

Drumul este în pantă abruptă, iar pe timp de iarnă, caldarâmul este lunecos. Șoferii spun că, din cauza stării acestuia, sunt nevoiți să-și repare mașinile tot mai des:

„*Este într-o stare deplorabilă. Eu de două ori pe an fac mașina. - Din cauza drumului? - Da, și nu numai asta. Dacă ninge iarna, noi suntem blocați între șapte kilometri. Dealul de la Grădinița nu-l putem ridica pentru că este dezastruos și așa de 30 de ani noi ne chinuim*”. 

„*Dealul acesta dintre Leuntea și Grădinița, care are doi kilometri, are acoperire cu pietriș. Nu se urcă nicio mașină. Eu am o mașină veche, păi iată mașina aceasta ne scapă. Când este omăt mare, ghețuș, numai ea se ridică*”. 

„*- Catastrofă! Îți sar dinții din gură până acolo. O dată pe sezon trebuie să-i faci caroseria. - Din cauza la drum? - Da, drumul, pietriș, roata se sparge*”. 
 
Și alți oameni din localitate spun că, din cauza drumului rău, doar un autobuz de rută merge prin localitate de dimineață. Mai mult, ambulanța, pompierii și mai greu ajung în sat.

„*E problematic să vină o ambulanță la un copil bolnav, la o femeie gravidă. Iarna este imposibil. Încă iarna ține cu noi*”. 

Anatol Șervirovschi este agent economic. Bărbatul spune că afacerea sa are de suferit din cauza drumului rău, întrucât produsele nu pot fi livrate.

„*Avem afaceri, iată - stau moarte. Restaurantul stă închis, nu funcționează, magazin în partea aceasta, cafenea, aici centru comercial a fost, dar am închis, pentru că nu este lume, nu este drum, noi suntem blocați aici. Iată aduce marfă, eu trebuie să aduc de cu toamnă, pentru că o mașină mare nu vine încoace, la Copanca*”, a precizat Anatol Șervirovschi.

![](https://storage.moldova1.md/images/f6f3378d-2212-401e-a838-48f85b45dc9e.jpg)

Administrația locală menționează că despre reparația acestui drum se vorbește de mai mulți ani, însă drumul nu a mai fost reabilitat niciodată. 

„*În anul 2024 au fost alocați bani din buget pentru prima etapă de construcții, adică Plop-Știubei și Grădinița. A fost făcută licitație, a fost selectată compania de construcție, companiile s-au judecat între ele. N-au putut împărți cine va construi acest tronson și s-au oprit. În acest an din nou vom avea o licitație și sperăm că, cel puțin, va fi prima etapă de construcție*, afirmă Afanasi Cuțari, primarul din Copanca. 

La Administrația de Stat a Drumurilor nimeni nu ne-a răspuns la telefon pentru a afla care este soarta acestui drum. În satul Copanca locuiesc circa cinci mii de persoane.

![](https://storage.moldova1.md/images/dee3a434-0557-420c-bbb4-ee2f0d23a180.jpg)
