---
title: "Fotbalistul moldovean Igor Armaș, „victima” unui fault grosolan în meciul cu FCSB"
url: https://moldova1.md/p/4318/fotbalistul-moldovean-igor-armas--victima-unui-fault-grosolan-in-meciul-cu-fcsb
published: 2023-02-13T10:28:24Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Fotbalistul moldovean Igor Armaș, „victima” unui fault grosolan în meciul cu FCSB

> Internaționalul moldovean Igor Armaș a fost "victima" unui fault grosolan în meciul cu FCSB din Superliga românească de fotbal. Căpitanul lui FC Voluntari a fost lovit în față și în piept de Malcom Edjouma, care a ridicat prea tare piciorul la o fază petrecută spre finalul partidei.

Internaționalul moldovean Igor Armaș a fost "victima" unui fault grosolan în meciul cu FCSB din Superliga românească de fotbal. Căpitanul lui FC Voluntari a fost lovit în față și în piept de Malcom Edjouma, care a ridicat prea tare piciorul la o fază petrecută spre finalul partidei.

![](https://storage.moldova1.md/images/e4401cf8-124d-4403-9bb5-8c64fcc5125f.jpg)

*„Sincer, sunt fericit că am scăpat cu bine din faza aia. La ce intrare a avut Edjouma, putea să mă desfigureze. Putea să se întâmple ceva mai grav decât ceea ce s-a întâmplat. E o intrare inexplicabilă. Nu înțeleg decizia lui Radu Petrescu, nu înțeleg decizia VAR-ului și nici intrarea lui Edjouma. De când joc fotbal, nu am mai văzut să intri în halul ăsta.”* a spus Igor Armaș după meci. 

Arbitrul Radu Petrescu i-a arătat lui Edjouma, aproape inexplicabil, doar cartonașul galben. Acesta a ieșit în evidență în toate felurile. FCSB a câștigat meciul cu 2:1, iar ambele goluri ale "roș-albaștrilor" au fost marcate chiar de Malcom Edjouma. Pentru FC Voluntari a înscris - un gol de kinogramă - Marcelo Lopes. 

Echipa-gazdă, la care au jucat și ceilalți doi fotbaliști moldoveni, Vadim Rață și Vitalie Damașcan, se află pe locul 11 în clasament, în timp ce FCSB-ul a urcat pe locul 3, cu 47 de puncte. CFR Cluj are 50 de puncte, iar liderul Farul Constanța - 52. Discipolii lui Gheorghe Hagi au remizat aseară cu FC Argeș, scor alb 0:0.
