---
title: "Poliția anunță: camerele de monitorizare vor detecta șoferii care nu poartă centura de siguranță sau folosesc telefonul mobil"
url: https://moldova1.md/p/43798/politia-anunta-camerele-de-monitorizare-vor-detecta-soferii-care-nu-poarta-centura-de-siguranta-sau-folosesc-telefonul-mobil
published: 2025-02-10T13:08:58Z
language: ro
author: "Eliza Mihalache"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Poliția anunță: camerele de monitorizare vor detecta șoferii care nu poartă centura de siguranță sau folosesc telefonul mobil

> Camerele de monitorizare a traficului rutier vor putea identifica șoferii care nu poartă centura de siguranță și pe cei care folosesc telefonul mobil în timpul conducerii, începând de astăzi. Un anunț în acest sens a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției luni, 10 februarie.

Camerele de monitorizare a traficului rutier vor putea identifica șoferii care nu poartă centura de siguranță și pe cei care folosesc telefonul mobil în timpul conducerii, începând de astăzi. Un anunț în acest sens a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției luni, 10 februarie.

![](https://storage.moldova1.md/images/30e20e58-f425-42e1-b587-e40e96ffb907.jpg)

Poliția recomandă conducătorilor auto să respecte cu strictețe normele de circulație, reamintind că purtarea centurii este obligatorie, iar utilizarea telefonului în timpul șofatului crește riscul de accidente.

„*Este responsabilitatea fiecărui conducător auto ca atunci când conduce mașina să aibă centura cuplată și atenția să-i fie focusată la drum, și nu în telefon*”, susține Poliția.

Potrivit Codului contravențional, șoferul care nu-și cuplează centura de siguranță sau folosește telefonul mobil la volan este amendat cu 450-600 de lei și sancționat cu trei puncte de penalizare.
