---
title: "Alertă la frontieră. Încă o dronă, depistată în extravilanul orașului Taraclia"
url: https://moldova1.md/p/43969/alerta-la-frontiera-inca-o-drona-depistata-in-extravilanul-orasului-taraclia
published: 2025-02-13T08:50:00Z
language: ro
author: "Eliza Mihalache"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Alertă la frontieră. Încă o dronă, depistată în extravilanul orașului Taraclia

> UPDATE Noi fragmente de dronǎ au fost depistate în extravilanul orașului Taraclia, aproximativ la 2 km de Spitalul raional. Polițiștii sunt la fața locului pentru securizarea perimetrului, iar experții secției tehnico-explozive a Poliției urmează sǎ examineze complex obiectul.

**UPDATE** Noi fragmente de dronǎ au fost depistate în extravilanul orașului Taraclia, aproximativ la 2 km de Spitalul raional. Polițiștii sunt la fața locului pentru securizarea perimetrului, iar experții secției tehnico-explozive a Poliției urmează sǎ examineze complex obiectul.

[Video](https://www.youtube.com/embed/XGM_CxJ7SRU)

- [Ambasadorul desemnat al Rusiei, convocat la MAE după încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone rusești](https://radiomoldova.md/p/47328/ambasadorul-desemnat-al-rusiei-convocat-la-mae-dupa-incalcarea-spatiului-aerian-al-republicii-moldova-de-catre-drone-rusesti)

- [Maia Sandu, despre dronele căzute în sudul țării: „Azi s-a întâmplat un lucru grav”](https://moldova1.md/p/43977/maia-sandu-despre-dronele-cazute-in-sudul-tarii--azi-s-a-intamplat-un-lucru-grav-)

- [„Am simțit totul pe pielea noastră” - Mărturiile unei locuitoare din Ciumai despre atacul cu drone](https://radiomoldova.md/p/47342/-am-simtit-totul-pe-pielea-noastra--marturiile-unei-locuitoare-din-ciumai-despre-atacul-cu-drone)

**ȘTIREA INIȚIALĂ:** Noaptea trecută, în urma unui atac masiv cu drone asupra portului Reni din Ucraina, mai multe aparate de zbor au traversat spațiul aerian al Republicii Moldova. Poliția de frontieră a semnalat prezența dronelor, iar două dintre acestea au căzut pe teritoriul țării.

O dronă s-a prăbușit pe un teren agricol în apropierea satului Ciumai, raionul Taraclia, iar o alta a explodat pe un câmp situat între orașul Ceadîr-Lunga și localitatea Valea Perjei. Poliția a localizat a doua dronă la 1,5 kilometri de Ceadîr-Lunga. În urma exploziilor, nu au fost înregistrate victime, însă autoritățile au izolat zonele și au demarat investigațiile pentru examinarea rămășițelor.

Ca urmare a atacului, angajații Poliției de Frontieră de la punctul de trecere Reni-Giurgiulești au suspendat activitatea și au fost evacuați la Giurgiulești. Între orele 23:05 și 00:40, în zona de frontieră cu Ucraina, în sectorul de responsabilitate al Direcției Regionale Sud, au fost observate mai multe explozii. La ora 00:59, alarma aeriană din Ucraina a fost oprită, iar la ora 01:30 activitatea punctului de trecere Giurgiulești-Reni a fost reluată.

![](https://storage.moldova1.md/images/65b340af-591b-479f-aa5e-34ff35ae01b9.jpg)

![](https://storage.moldova1.md/images/bba39c82-385d-473b-9831-5fd9e8438a50.jpg)

![](https://storage.moldova1.md/images/d75cdbca-eaa4-43e4-b529-cb292a005243.jpg)

![](https://storage.moldova1.md/images/27297b47-6a5c-48e5-a14c-4067832bba80.jpg)

![](https://storage.moldova1.md/images/ee549bea-d017-4aed-9268-2f31ea4e1dca.jpg)

![](https://storage.moldova1.md/images/70337543-b998-4215-a4c0-de23360691c6.jpg)
