---
title: " FCSB a ajuns în așa-numita „primăvară europeană” după 7 ani. „Roș-albaștrii” vor juca în această seară cu PAOK Salonic"
url: https://moldova1.md/p/43973/fcsb-a-ajuns-in-asa-numita-primavara-europeana-dupa-7-ani--ros-albastrii-vor-juca-in-aceasta-seara-cu-paok-salonic
published: 2025-02-13T07:07:53Z
language: ro
author: "Corina  Gamurari"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

#  FCSB a ajuns în așa-numita „primăvară europeană” după 7 ani. „Roș-albaștrii” vor juca în această seară cu PAOK Salonic

> În grupa unică a Ligii Europei, formația bucureșteană a câștigat meciul cu elenii, scor 1:0, însă de această dată miza este mai mare.

În grupa unică a Ligii Europei, formația bucureșteană a câștigat meciul cu elenii, scor 1:0, însă de această dată miza este mai mare.

![](https://storage.moldova1.md/images/0ac83bcb-21ee-4b18-b38a-07bf6d31e739.jpg)

*„Băieții mei au demonstrat că pot concura la acest nivel. Cu PAOK va fi un meci dificil, dar mai avem și un al doilea, la București. O luăm pas cu pas. Suntem 2 echipe cu stil de joc similar. Am o presimțire că, totuși, calificarea se va decide în retur."*, a declarat Elias Charalambous, antrenor FCSB.

*„Dubla manșă trebuie să o joci foarte bine - și cu mintea, și cu sufletul, în același timp - și să fii foarte echilibrat. Pentru că sunt două meciuri și nu trebuie să te arunci înainte. E important să jucăm ce știm să jucăm, dar va fi cu mult mai greu decât în meciul din grupă."*, a menționat Valentin Crețu, fotbalist FCSB.

Dacă la FCSB lipsesc Darius Olaru, Octavian Popescu și Mihai Lixandru, nici PAOK nu a scăpat de problemele de lot. Din diverse motive nu vor juca fundașul Dejan Lovren, mijlocașul Andrija Zivkovic, atacantul Fiodor Cialov, dar și alți jucători. Antrenorul echipei-gazdă a partidei din această seară, nimeni altul decât Răzvan Lucescu, susține că discipolii săi au tras concluzii importante după înfrângerea din octombrie în fața FCSB-ului. 

*„Cei de la FCSB au spus recent că vor câștiga acest meci pentru că au mai jucat aici și s-au impus data trecută. Dar aste este frumusețea fotbalului. Nu există două meciuri identice. Important este să fim bine pregătiți: și fizic, și moral."*, a dezvăluit Răzvan Lucescu, antrenor PAOK Salonic.

Fluierul de start al partidei PAOK Salonic - FCSB se va da astă-seară de la ora 22. Returul este programat pentru 20 februarie, la București.
