---
title: "Mihai Popșoi: Reglementarea problemei transnistrene este responsabilitatea exclusivă a Republicii Moldova"
url: https://moldova1.md/p/44414/mihai-popsoi-reglementarea-problemei-transnistrene-este-responsabilitatea-exclusiva-a-republicii-moldova
published: 2025-02-21T11:31:48Z
language: ro
author: "Bogdan Nigai"
section: "Politic"
source: moldova1.md
---

# Mihai Popșoi: Reglementarea problemei transnistrene este responsabilitatea exclusivă a Republicii Moldova

> Reglementarea conflictului transnistrean rămâne o prioritate pentru autoritățile de la Chișinău, iar soluția trebuie să vină din interior, a declarat ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, într-un interviu acordat pentru BBC. Șeful diplomației moldovenești a specificat că, deși Ucraina și alți parteneri internaționali sprijină Republica Moldova, rezolvarea conflictului nu poate fi așteptată de la alții.

Reglementarea conflictului transnistrean rămâne o prioritate pentru autoritățile de la Chișinău, iar soluția trebuie să vină din interior, a declarat ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, într-un interviu acordat pentru [BBC](https://www.bbc.com/russian/articles/c9q4vyy1lqwo). Șeful diplomației moldovenești a specificat că, deși Ucraina și alți parteneri internaționali sprijină Republica Moldova, rezolvarea conflictului nu poate fi așteptată de la alții.

[Video](https://www.youtube.com/embed/plwVZJbINxA)

„Suntem recunoscători prietenilor noștri din Kiev pentru deschiderea și sprijinul lor, dar nu putem spera că cineva va rezolva problemele în locul nostru. Este responsabilitatea cetățenilor și, în primul rând, a sistemului politic al Republicii Moldova”, a declarat Popșoi.

Referindu-se la posibilitatea ca subiectul conflictului transnistrean să fie abordat în cadrul negocierilor privind situația din Ucraina, la care ar putea participa SUA, Rusia și state europene, ministrul a spus că, teoretic, acest lucru este posibil, însă Chișinăul nu dorește să agraveze o situație deja complicată.

Anterior, într-un interviu pentru Moldova 1, Mihai Popșoi a declarat că [subiectul transnistrean ar trebui inclus în negocierile de pace](https://moldova1.md/p/41463/subiectul-transnistrean-ar-trebui-inclus-in-negocierile-de-pace-privind-razboiul-din-ucraina-sustine-mihai-popsoi) privind războiul din Ucraina.

- [INTERVIU cu ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi: Relațiile Moldovei cu Rusia, la cel mai jos nivel - „O ultimă încercare de șantaj energetic”](https://moldova1.md/p/41483/interviu-cu-ministrul-afacerilor-externe-mihai-popsoi-relatiile-moldovei-cu-rusia-la-cel-mai-jos-nivel--o-ultima-incercare-de-santaj-energetic-)

Oficialul a reiterat cererea Republicii Moldova privind retragerea trupelor rusești din regiunea transnistreană, amintind că prezența militară rusă nu are un temei legal și că Federația Rusă și-a asumat această obligație încă din 1999. 

**Mihai Popșoi: „Republica Moldova trebuie să investească mai mult în propria securitate”**

Republica Moldova a tratat securitatea națională „după principiul rezidual” în ultimii 30 de ani, dar autoritățile de la Chișinău își propun să schimbe această abordare.

„Dacă vrei să fii perceput ca un stat suveran și să le oferi cetățenilor tăi siguranță, este greșit să nu investești în apărare. Mesajul transmis de partenerii noștri americani privind necesitatea ca Europa să se preocupe mai mult de propria securitate este foarte corect”, a spus Popșoi.

Ministrul a mai precizat că Republica Moldova își propune să crească cheltuielile pentru apărare până la 1% din PIB până în anul 2030. 

- [Bugetul pentru apărare va ajunge la 1% din PIB până în 2030, Rusia - principala amenințare](https://radiomoldova.md/p/45223/aprobat-in-parlament--bugetul-pentru-aparare-va-ajunge-la-1-din-pib-pana-in-2030-rusia--principala-amenintare)

Popșoi a mai menționat și noile direcții ale Strategiei Naționale de Securitate, adoptată recent, precum și programele de cooperare cu NATO, inclusiv „Parteneriatul pentru Pace”, care a împlinit 30 de ani anul trecut. 

- [NATO și R. Moldova își extind cooperarea: EXPLICĂM ce înseamnă noul Parteneriat pentru 2025-2028](https://moldova1.md/p/43182/nato-si-r-moldova-isi-extind-cooperarea-explicam-ce-inseamna-noul-parteneriat-pentru-2025-2028)

![BBC](https://storage.moldova1.md/images/cdd33b49-3464-4611-8000-ccc3b54fb04a.jpg)

*Sursa: BBC*
