---
title: "Ucraina a fost atacată cu peste 160 de drone noaptea trecută "
url: https://moldova1.md/p/44460/ucraina-a-fost-atacata-cu-peste-160-de-drone-noaptea-trecuta
published: 2025-02-22T10:26:45Z
language: ro
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Ucraina a fost atacată cu peste 160 de drone noaptea trecută 

> Ucraina a fost atacată cu 162 de drone în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar jumătate dintre acestea au fost interceptate și doborâte, anunță Forțele Aeriene ucrainene.

Ucraina a fost atacată cu 162 de drone în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar jumătate dintre acestea au fost interceptate și doborâte, anunță Forțele Aeriene ucrainene.

[Video: https://trm.blob.core.windows.net/photos/bac10bf5-b4f9-4304-948b-7da4bcb2a186.jpg](https://original.trm.md/video/definst/MP4:2025/2/22/MareaBritaniesite.mp4/playlist.m3u8)

82 de drone de atac au fost doborâte în regiunile Harkov, Poltava, Sumî, Kiev, Cernigov, Cerkassi, Kirovohrad, Jitomir, Vinniția, Mikolaiv, Herson, Zaporojie și Dnepropetrovsk.

Inamicul a atacat regiunea Kiev pentru a treia zi consecutiv. Cel puțin o persoană a murit, iar un incendiu a izbucnit într-un depozit. Armata rusă a lovit și localitățile din regiunea Herson. În localitatea Bilozerka au ars câteva case. 

Între timp, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că guvernul său lucrează cu Washingtonul la un proiect de acord menit să consolideze relațiile slăbite dintre cele două țări.

„*Astăzi, echipele Ucrainei și Statelor Unite lucrează la un proiect de acord între guvernele noastre. Acest acord are potențialul de a consolida relațiile noastre și, cel mai important, detaliile trebuie aranjate într-un mod care să asigure funcționarea sa. Sper într-un rezultat, un rezultat echitabil*”, a spus președintele ucrainean, în contextul în care SUA continuă să șantajeze Ucraina, iar presa internațională scrie despre posibila deconectare de la Starlink pentru a forța Kievul să semneze acordul privind mineralele. Documentul scandalos ar putea fi semnat în curând, susține „The Wall Street Journal”. 

Săptămâna aceasta, Donald Trump a răbufnit și a spus că Ucraina va avea probleme dacă nu semnează documentul. Trump l-a denunțat pe Volodimir Zelenski drept un dictator fără alegeri și a avertizat că trebuie să acționeze rapid pentru a asigura pacea cu Rusia sau riscă să-și piardă țara, după ce președintele ucrainean a refuzat să semneze acordul privind mineralele din considerentul că acesta nu oferă Ucrainei nicio garanție de securitate.

![](https://storage.moldova1.md/images/a8cf7125-9255-48f0-8ab9-b798b23572e3.jpg)
