---
title: "Goluri de generic marcate de Victor Stînă în Grecia"
url: https://moldova1.md/p/44900/goluri-de-generic-marcate-de-victor-stina-in-grecia
published: 2025-03-01T20:00:00Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Goluri de generic marcate de Victor Stînă în Grecia

> Internaționalul moldovean Victor Stînă a marcat două goluri pentru echpa sa de club AEL Larissa! Fotbalistul a înscris în meciul cu formația Kampaniakos din cadrul etapei a doua a play-off-ului pentru promovare a diviziei secunde a Greciei.

Internaționalul moldovean Victor Stînă a marcat două goluri pentru echpa sa de club AEL Larissa! Fotbalistul a înscris în meciul cu formația Kampaniakos din cadrul etapei a doua a play-off-ului pentru promovare a diviziei secunde a Greciei.

![facebook.com/aelfcofficial](https://storage.moldova1.md/images/d57aea98-1263-4d9c-a8d4-8078bb44e9eb.jpg)

*Sursa: facebook.com/aelfcofficial*

Victor Stînă a înscris primul său gol în această partidă imediat după pauză printr-o execuție superbă. 

Fotbalistul moldovean și-a trecut în cont dubla peste 10 minute cu un gol la fel de spectaculos. 

Astfel, fotbalistul moldovean a înscris al cincilea său gol în acest sezon competițional. Echipa sa de club, AEL Larissa, s-a impus la final cu scorul de 4-1 și-a și-a consolidat poziția de lider în clasament. 

Victor Stînă joacă la clubul din a doua divizie valorică a fotbalului elen de la începutul anului 2024. Pentru prima reprezentativă a Republicii Moldova, fotbalistul a jucat 21 de meciuri și a marcat de 3 ori.
