---
title: "Votat unanim în lectură finală: Mai mulți cetățeni vor beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului"
url: https://moldova1.md/p/4559/votat-unanim-in-lectura-finala-mai-multi-cetateni-vor-beneficia-de-ajutor-pentru-perioada-rece-a-anului
published: 2023-02-16T13:59:54Z
language: ro
author: "Ecaterina Arvintii"
section: "Politic"
source: moldova1.md
---

# Votat unanim în lectură finală: Mai mulți cetățeni vor beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului

> Proiectul de lege cu privire la modificarea condițiilor de stabilire și acordare a ajutorului social și ajutorului pentru perioada rece a anului a fost aprobat în lectura a doua cu unanimitatea voturilor deputaților prezenți la ședința plenară.

Proiectul de lege cu privire la modificarea condițiilor de stabilire și acordare a ajutorului social și ajutorului pentru perioada rece a anului a fost aprobat în lectura a doua cu unanimitatea voturilor deputaților prezenți la ședința plenară.

![TRM](https://storage.moldova1.md/images/39884497-e61b-4b3b-87ed-bc89a4490fa3.jpg)

*Sursa: TRM*

Scopul principal al proiectului este majorarea multiplicatorului pentru venitul lunar minim garantat, utilizat la stabilirea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului. Prin urmare, mai mulți cetățeni vor putea beneficia de această prestație socială.

De asemenea, proiectul presupune extinderea termenului de luare a deciziei privind acordarea dreptului la ajutor social și la ajutor pentru perioada rece a anului cu 20 de zile lucrătoare – până la 40 de zile. Astfel, organele sistemului de asistență socială vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a procesa toate cererile depuse de solicitanți.

De menționat că pentru anul 2023 au fost estimați cca 220 mii de beneficiari de ajutor pentru perioada rece a anului lunar. În acest scop, au fost aprobate mijloace financiare necesare pentru plata prestației respective în volum total de cca 770 milioane de lei.
