---
title: "Kirsty Coventry este noul președinte al Comitetului Internațional Olimpic"
url: https://moldova1.md/p/45911/kirsty-coventry-este-noul-presedinte-al-comitetului-international-olimpic
published: 2025-03-20T20:05:56Z
language: ro
author: "Patricia Ciubotaru"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Kirsty Coventry este noul președinte al Comitetului Internațional Olimpic

> Moment istoric pentru sportul mondial! Kirsty Coventry, ministrul Sporturilor în Zimbabwe, este prima femeie aleasă în funcția de președinte al Comitetului Internațional Olimpic. Ea l-a înlocuit în această funcție pe Thomas Bach.

![](https://storage.moldova1.md/images/dd53df19-fc81-4894-84cb-c89746c9749b.jpg)

Moment istoric pentru sportul mondial! Kirsty Coventry, ministrul Sporturilor în Zimbabwe, este prima femeie aleasă în funcția de președinte al Comitetului Internațional Olimpic. Ea l-a înlocuit în această funcție pe Thomas Bach.

*"La 9 ani, când am început să practic sportul, nu mi-am închipuit că voi sta aici, ca lider al mișcării olimpice. Nu este doar o onoare uriașă, ci și o reamintire că trebuie să mă dedic în fiecare zi pentru fiecare dintre voi și să conduc această organizație cu mândrie, respectând valorile ei."*, a afirmat Kirsty Coventry, noul președinte al CIO

Kirsty Coventry a fost o înotătoare de succes și, în cariera sa, a cucerit pentru Zimbabwe 7 medalii olimpice, printre care 2 de aur. Din 2018, ea este Ministrul Sportului în țara sa. 

La alegerile președintelui Comitetului Internațional Olimpic, care s-au desfășurat la Costa Navarino, în Grecia, ea a triumfat chiar din primul tur în fața altor 6 candidați, printre care britanicul Sebastian Coe și spaniolul Juan Antonio Samaranch- Junior. 

Coventry își va prelua atribuțiile pe 24 iunie. Ea l-a înlocuit în funcție pe Thomas Bach, care a condus Comitetul timp de 12 ani.
