---
title: "Ungaria a anunțat că se retrage din Curtea Penală Internațională, după ce premierul israelian a ajuns la Budapesta"
url: https://moldova1.md/p/46683/ungaria-a-anuntat-ca-se-retrage-din-curtea-penala-internationala-dupa-ce-premierul-israelian-a-ajuns-la-budapesta
published: 2025-04-03T14:04:12Z
language: ro
author: "Eliza Mihalache"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Ungaria a anunțat că se retrage din Curtea Penală Internațională, după ce premierul israelian a ajuns la Budapesta

> Ungaria a decis să se retragă din componența Curții Penale Internaționale (CPI), iar guvernul va iniția procedura de încetare a calității de membru în seara zilei de joi, 3 aprilie. Anunțul a fost făcut de șeful Cancelariei prim-ministrului, Gergely Gulyás.

![](https://storage.moldova1.md/images/6c28f3c7-8b33-4dd1-bce7-ed9cfb70633f.jpg)

Ungaria a decis să se retragă din componența Curții Penale Internaționale (CPI), iar guvernul va iniția procedura de încetare a calității de membru în seara zilei de joi, 3 aprilie. Anunțul [a fost făcut](https://novayagazeta.eu/articles/2025/04/03/vengriia-obiavila-o-vykhode-iz-mezhdunarodnogo-ugolovnogo-suda-posle-priezda-v-budapesht-izrailskogo-premera-netaniakhu-ego-ne-arestovali-po-orderu-mus-news) de șeful Cancelariei prim-ministrului, Gergely Gulyás.

Despre această decizie a scris încă de ieri publicația Szabad Európa. Conform jurnaliștilor, guvernul maghiar a început să discute retragerea din CPI imediat după inaugurarea președintelui american Donald Trump. 

Potrivit publicației, decizia liderului de la Casa Albă de a impune sancțiuni Curții Penale Internaționale, în urma mandatului de arestare emis pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fost interpretată de autoritățile ungare ca un „semnal verde”.

Precizăm că Benjamin Netanyahu a efectuat, în dimineața zilei de 3 aprilie, o vizită în Ungaria, fiind întâmpinat de ministrul ungar al Apărării, Kristóf Szalay-Bobrovniczky. 

Potrivit The Times of Israel, aceasta este prima vizită în Europa a premierului israelian după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele său pentru presupuse crime de război comise în Fâșia Gaza. La sosirea în Ungaria, Netanyahu nu a fost reținut.

- [Benjamin Netanyahu a ajuns la Budapesta, sfidând mandatul de arestare emis de CPI](https://radiomoldova.md/p/49680/benjamin-netanyahu-a-ajuns-la-budapesta-sfidand-mandatul-de-arestare-emis-de-cpi)
