---
title: "Reforma administrației publice, inițiată de Guvern, a fost discutată de către aleșii locali din nordul țării"
url: https://moldova1.md/p/4718/reforma-administratiei-publice-initiata-de-guvern-a-fost-discutata-de-catre-alesii-locali-din-nordul-tarii
published: 2023-02-18T16:51:20Z
language: ro
section: "Regional"
source: moldova1.md
---

# Reforma administrației publice, inițiată de Guvern, a fost discutată de către aleșii locali din nordul țării

> Peste 100 de primari și președinți de raion din nordul țării s-au întrunit la Bălți, unde au avut loc consultări publice cu privire la strategia de reformă a administrației publice, inițiată de Guvern. Aceasta vine să debirocratizeze și să depolitizeze administrațiile publice locale. Unele domenii sunt salutate, nu și optimizarea raioanelor și primăriilor, care a stârnit dispute.

Peste 100 de primari și președinți de raion din nordul țării s-au întrunit la Bălți, unde au avut loc consultări publice cu privire la strategia de reformă a administrației publice, inițiată de Guvern. Aceasta vine să debirocratizeze și să depolitizeze administrațiile publice locale. Unele domenii sunt salutate, nu și optimizarea raioanelor și primăriilor, care a stârnit dispute.

![imagine simbol](https://storage.moldova1.md/images/ff7ccec1-295c-4e48-958e-4b0150afbf32.jpg)

*Sursa: imagine simbol*

Ca primă etapă a reformei administrației publice locale, Guvernul propune amalgamarea voluntară. 

*„Noi vrem ca școala, grădinița, casa de cultură, turismul, tot ce se află în localitate să aparțină localității, să le gestioneze independent, dar pentru asta avem nevoie de o capacitate instituțională”*, spune șeful OT Bălți al Cancelariei de Stat. 

Reforma administrației publice locale ar urma să contribuie la funcționarea mai eficientă a primăriilor și la prestarea unor servicii de calitate pentru cetățeni.

*„Este o reformă care ține de eficientizarea resurselor umane pe care le avem, în contextul în care Republica Moldova se confruntă cu o criză demografică de amploare, când 30-40 la sută din populație este peste hotare”*, menționează deputatul PAS Vitali Gavrouc. 

*„Noi avem nevoie de a consolida, de a crește capacitatea de a atrage acele fonduri și de a le implementa în localități. Municipiul Bălți poate fi un exemplu în sensul dat”*, constată secretarul general adjunct al Guvernului, Igor Pșenicinîi.

Primarul Nicolai Grigorișin a declarat că încă este în așteptarea aprobării unui statut special pentru municipiul Bălți.

*„Acum 5 ani am înaintat inițiativa ca municipiului Bălți să-i fie atribuite satele Răuțel, Pîrlița, Natalievca, Singureni, Corlăteni, Țambula. La ședința Guvernului de la Bălți au ridicat cu toții mâna și au spus că problema finanțării și a statutului special va fi soluționată”*, a amintit Nicolai Grigorișin.  

Dacă unii salută inițierea reformei, alții își doresc ca autoritățile centrale să vină cu mai multe explicații în implementare acesteia. 

*„Ar trebui să dispară raioanele. Totuși, noi vedem că, într-adevăr, foarte mulți funcționari sunt la nivelul II, practic jumătate din câți sunt la nivelul I. Deci, a dispărut conlucrarea dintre raion și nivelul I”*, constată Tudor Istrati, primarul satului Răuțel, raionul Fălești.

*„Urmare a lichidării unităților administrativ teritoriale, mai ales de nivelul II, se vor face economii financiare în sumă de 1,5 miliarde, după care 4 miliarde. Nimeni nu le-a argumentat, se încearcă de a duce în eroare opinia publică”*, opinează președintele raionului Glodeni, Ion Cojocari.

Strategia de reformă a administrației publice urmează să fie implementată în două etape, până în anul 2030.

[Video](https://www.youtube.com/embed/cUcBXyR9Afc)
