---
title: "S-a stabilit \"careul de ași\" și în Liga Conferințelor, a treia competiție valorică inter-cluburi din Europa"
url: https://moldova1.md/p/47549/s-a-stabilit-careul-de-asi-si-in-liga-conferintelor-a-treia-competitie-valorica-inter-cluburi-din-europa
published: 2025-04-18T07:00:00Z
language: ro
author: "Corina  Gamurari"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# S-a stabilit "careul de ași" și în Liga Conferințelor, a treia competiție valorică inter-cluburi din Europa

> Chlesea Londra se va confrunta în semifinale cu formația suedeză Djurgarden Stockholm, iar Real Betis Sevilla va lupta pentru un loc în marea finală cu Fiorentina-1926 Florența.

![](https://storage.moldova1.md/images/cf383af0-a445-45dd-a416-f90d1f0f909e.jpg)

Chlesea Londra se va confrunta în semifinale cu formația suedeză Djurgarden Stockholm, iar Real Betis Sevilla va lupta pentru un loc în marea finală cu Fiorentina-1926 Florența.

Chelsea Londra a pierdut meciul retur jucat pe teren propriu cu Legia Varșovia, scor 1-2. Chiar și așa, londonezii s-au calificat lejer în semifinale, grație victoriei obținute în prima manșă cu scorul de 3-0. 

Chelsea va avea o adversară-surpriză în semifinale: gruparea suedeză Djurgarden, care a eliminat-o pe Rapid Viena. Nordicii au pierdut acasă cu 0-1, însă în returul de aseară s-au impus cu 2-1 în timpul regulamenar și au dus meciul în prelungiri, acolo unde au mai marcat de 2 ori și au obținut o calificare istorică. 

Fiorentina a remizat pe teren propriu cu formația slovenă FC Țelie, scor 2-2. Gruparea italiană s-a calificat, însă, în semifinale, grație victoriei din meciul tur cu 2-1.

Fiorentina va juca în penultimul act al competiției cu Real Betis Sevilla, care, la rândul său, a eliminat-o pe campioana Poloniei, Jagiellonia Białystok. După victoria din meciul-tur de pe teren propriu cu 2-1, andaluzii au încheiat la egalitate partida manșei secunde, scor 1-1, suficient pentru calificare.

Semifinalele Ligii Conferințelor se vor disputa pe 1 și 8 mai, iar marea finală în data de 28 mai, în orașul polonez Vroțlav.
