---
title: "Un copil de patru ani a ajuns la spital, după ce a căzut de la geam. Cum se simte"
url: https://moldova1.md/p/47834/un-copil-de-patru-ani-a-ajuns-la-spital-dupa-ce-a-cazut-de-la-geam-cum-se-simte
published: 2025-04-23T13:58:41Z
language: ro
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Un copil de patru ani a ajuns la spital, după ce a căzut de la geam. Cum se simte

> Un copil în vârstă de patru ani a ajuns în secția reanimare, după ce a căzut de la etajul doi al unui bloc de locuințe din capitală. Vicedirectorul Spitalului Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, Vitalie Mihalcean, a declarat pentru Teleradio-Moldova că momentan copilul se află în stare stabilă, fiind însă cu diverse traumatisme.

![](https://storage.moldova1.md/images/f282f236-1fc3-4f3f-8547-1a656d26f324.jpg)

Un copil în vârstă de patru ani a ajuns în secția reanimare, după ce a căzut de la etajul doi al unui bloc de locuințe din capitală. Vicedirectorul Spitalului Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, Vitalie Mihalcean, a declarat pentru Teleradio-Moldova că momentan copilul se află în stare stabilă, fiind însă cu diverse traumatisme.

„*Copilul de patru ani și nouă luni a căzut de la etajul doi. Are traumatism asociat, traumatism cranio-cerebral, contuzia organelor interne, dar este în afara oricăror pericole în acest moment. E în secția reanimare, e monitorizat în continuare. Dacă o să fie bine, mâine-poimâine îl transferăm în secție obișnuită. Îl vom urmări următoarele 24 de ore*”, a declarat vicedirectorul spitalului. 

Cazul a avut loc astăzi pe strada Nicolae Testemițanu. Despre acest caz Poliția a fost anunțată la ora 12:50, a precizat ofițerul de presă al Poliției capitalei, Svetlana Scripnic:

„*La fața locului au fost orientate serviciile specializate. Preliminar, cunoaștem că minorul a căzut de la etajul doi. Acesta a fost imediat preluat de ambulanță și transportat la spital*”. 

Poliția urmează să stabilească circumstanțele acestui caz.
