---
title: "Arina Sabalenka a părăsit turneul de la Roma"
url: https://moldova1.md/p/48992/arina-sabalenka-a-parasit-turneul-de-la-roma
published: 2025-05-15T06:59:20Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Arina Sabalenka a părăsit turneul de la Roma

> Arina Sabalenka părăsește turneul WTA de la Roma. Liderul mondial al tenisului feminin, care joacă sub drapel neutru, a cedat în două seturi în fața chinezoaicei Qinwen Zheng, scor 4-6, 3-6, în sferturile de finală ale competiției.

![Reuters](https://storage.moldova1.md/images/71b5a2e9-903e-4051-b84b-c3bb584065ac.jpg)

*Sursa: Reuters*

Arina Sabalenka părăsește turneul WTA de la Roma. Liderul mondial al tenisului feminin, care joacă sub drapel neutru, a cedat în două seturi în fața chinezoaicei Qinwen Zheng, scor 4-6, 3-6, în sferturile de finală ale competiției.

Sportiva asiatică a fost imperială, a câștigat 82 la sută din punctele jucate cu primul serviciu și a salvat toate cele 5 mingi de break ale adversarei. 

În semifinalele turneului, Qinwen Zheng, numărul 8 mondial, o va întâlni pe Cori Gauff. Tenismena din Statele Unite ale Americii, clasată pe locul 3 în topul WTA, a dispus de Mirra Andreeva, scor 6-4, 7-6. 

Campioana turneului de la Roma va încasa 877 de mii de euro.
