---
title: "Cahul: Inovație educațională și implicare comunitară în liceul din satul Brînza"
url: https://moldova1.md/p/50109/cahul-inovatie-educationala-si-implicare-comunitara-in-liceul-din-satul-brinza
published: 2025-06-02T13:48:47Z
language: ro
author: "Alexandr Statnîi"
section: "Regional"
source: moldova1.md
---

# Cahul: Inovație educațională și implicare comunitară în liceul din satul Brînza

> Liceul Teoretic „Academician Ion Bostan” din satul Brînza, raionul Cahul, se remarcă printr-o serie de dotări și inițiative care-l transformă într-un centru educațional și turistic unic în Republica Moldova. În cadrul instituției, se organizează frecvent evenimente științifice, culturale și educaționale, care contribuie la dezvoltarea personală a elevilor și la promovarea valorilor comunitare.

![TRM](https://storage.moldova1.md/images/5b3c405a-e063-45ce-b56e-b816b5669df1.jpg)

*Sursa: TRM*

Liceul Teoretic „Academician Ion Bostan” din satul Brînza, raionul Cahul, se remarcă printr-o serie de dotări și inițiative care-l transformă într-un centru educațional și turistic unic în Republica Moldova. În cadrul instituției, se organizează frecvent evenimente științifice, culturale și educaționale, care contribuie la dezvoltarea personală a elevilor și la promovarea valorilor comunitare.

![TRM](https://storage.moldova1.md/images/2f8ad0c6-20a5-4dd3-b1e5-c7134be20155.jpg)

*Sursa: TRM*

Planetariul din subsol și telescopul de pe acoperiș pot fi considerate cărțile de vizită ale liceului care poartă numele fostului rector UTM Ion Bostan. 

ALEXANDRU STATNÎI, JURNALIST, MOLDOVA 1:
>De șase ani, instituția de învățământ din satul Brînza este unicul liceu din Republica Moldova ce beneficiază de un planetariu, inițiativa aparținându-i academicianului Ion Bostan. Aici ai senzația că te afli într-o navă cosmică grație imaginilor în format 3D proiectate la 360 de grade. Specialiștii UTM au readus aceleași forme și din aceleași componente utilizate anterior pentru Planetariul Universității Tehnice.

![TRM](https://storage.moldova1.md/images/83b4ec1e-0d54-4a84-a50d-e0b6b2b2ee45.jpg)

*Sursa: TRM*

![TRM](https://storage.moldova1.md/images/a85ae336-6e42-4042-8901-504101d0685d.jpg)

*Sursa: TRM*

„*Planetariul respectiv intră în traseul turistic al Luncii Prutului de Jos. Lumea face programări pentru a veni și a vizita*”, spune profesorul de fizică Alexei Banu.

Așa model de telescop poate fi găsit doar la UTM și în satul Brînza, a adăugat pedagogul. 

>Hai să vorbim despre vedeta cerului - luna. Cu ajutorul acestui telescop putem identifica foarte ușor craterele de pe lună, cu toate că se află la o distanță de 384 de mii de kilometri.    

„*Este o experiență foarte interesantă la planetariu și la telescop când vedeam planetele mai aproape*”, spune Marius Chetroi, absolvent al liceului.

![TRM](https://storage.moldova1.md/images/06da2573-a4fc-410c-b02b-834a22f418f8.jpg)

*Sursa: TRM*

Dacă lecțiile de fizică și astronomie se fac în planetariu și observator, istoria se învață într-un muzeu amenajat în holurile instituției.  

„*Este veselă tradițională românească. Muniții, arme care au fost găsite în urma săpăturilor, strânse de la localnici. Avem din timpul armatei sovietice diferite embleme, uniforme. Biserica, care are o vechime din secolul al XIX-lea, a donat câteva obiecte de cult*”, menționează profesoara de istorie Viorica Stanciu.

![TRM](https://storage.moldova1.md/images/a4b9ac67-8cc8-45a2-818a-7aacb9dcb0d8.jpg)

*Sursa: TRM*

Iar la sala de festivități vin des băștinașii care s-au manifestat la nivel național și internațional. Oaspetele cel mai așteptat este părintele spiritual al liceului care de șase ani îi poartă numele. 

„*Întotdeauna am fost cu gândul ce să aducem noi, cei ieșiti din satul Brînza, pentru prosperarea satului nostru și iată aici am găsit un sol fertil pentru a aduce câte ceva din inovațiile pe care le-am realizat pe parcursul întregii vieți*”, a subliniat academicianul Ion Bostan.

„*Disponibilitatea profesorilor din instituția noastră pentru copiii care au înclinații spre disciplinele reale este întotdeauna și chiar se fac ore suplimentare pentru copiii care au dorința de a studia mai aprofundat*”, spune directorul interimar al liceului, Tatiana Gavrilă.

![TRM](https://storage.moldova1.md/images/f582aa92-279a-4c6d-b2d9-f665eacde12f.jpg)

*Sursa: TRM*

![TRM](https://storage.moldova1.md/images/7d9b40f8-3f25-438f-a1b2-92feff17a9b7.jpg)

*Sursa: TRM*

La Liceul Teoretic „Academician Ion Bostan” din satul Brînza învață aproape 170 de elevi.
