---
title: "Iga Świątek se află în formă maximă: poloneza s-a calificat în semifinale la Roland Garros unde urmează o partidă de pus în ramă cu Arina Sabalenka "
url: https://moldova1.md/p/50182/iga-świątek-se-afla-in-forma-maxima-poloneza-s-a-calificat-in-semifinale-la-roland-garros-unde-urmeaza-o-partida-de-pus-in-rama-cu-arina-sabalenka
published: 2025-06-03T14:51:51Z
language: ro
author: "Alexandru Rusu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Iga Świątek se află în formă maximă: poloneza s-a calificat în semifinale la Roland Garros unde urmează o partidă de pus în ramă cu Arina Sabalenka 

> Tenismena poloneză Iga Świątek s-a calificat în semifinalele turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului. Într-o partidă din sferturile de finală, laureata ediției din 2024 a învins-o pe ucraineanca Elina Svitolina, scor 6:1, 7:5.

![](https://storage.moldova1.md/images/46b6af54-0f73-4de0-83e6-70695b01c069.jpg)

Tenismena poloneză Iga Świątek s-a calificat în semifinalele turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului. Într-o partidă din sferturile de finală, laureata ediției din 2024 a învins-o pe ucraineanca Elina Svitolina, scor 6:1, 7:5.

Świątek a tranșat soarta acestei confruntări în mai puțin de două ore și a avut câștig de cauza în fața jucătoarei care o eliminase în turul anterior pe italianca Jasmine Paolini.

Pentru un loc în marea finală, Iga Świątek o va înfrunta pe Arina Sabalenka, jucătoare care evoluează sub drapel neutru. Liderul mondial al ierarhiei feminine a învins-o în două seturi pe chinezoaica Qinwen Zheng, scor 7:6, 6:3. Sabalenka, laureată a trei turnee de Mare Șlem, nu a ajuns niciodată în finala de la Roland Garros.

Iga Świątek și Arina Sabalenka s-au întâlnit de 13 ori până acum, însă doar de două ori la turneele de Grand Slam.
