---
title: "Selecționata Țărilor de Jos, prima echipă calificată în sferturile Campionatului Mondial din Qatar"
url: https://moldova1.md/p/507/selectionata-tarilor-de-jos-prima-echipa-calificata-in-sferturile-campionatului-mondial-din-qatar
published: 2022-12-03T16:57:11Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Qatar 2022"
source: moldova1.md
---

# Selecționata Țărilor de Jos, prima echipă calificată în sferturile Campionatului Mondial din Qatar

> Țările de Jos au învins reprezentativa Statelor Unite ale Americii cu 3-1 în prima partidă din cadrul optimilor de finală. Pe Khalifa International Stadium din orașul Ar-Rayyan, Memphis Depay a înscris în minutul 10, iar pe finalul primei reprize batavii și-au dublat avantajul prin Daley Blind.

Țările de Jos au învins reprezentativa Statelor Unite ale Americii cu 3-1 în prima partidă din cadrul optimilor de finală. Pe Khalifa International Stadium din orașul Ar-Rayyan, Memphis Depay a înscris în minutul 10, iar pe finalul primei reprize batavii și-au dublat avantajul prin Daley Blind.

![FIFA](https://storage.moldova1.md/images/55dcdccb-ec05-4b74-b609-fd44424abee9.jpg)

*Sursa: FIFA*

Formația americană a redus din diferență prin Haji Wright în minutul 76, însă olandezii au dat o replică pe măsură peste alte 5 minute, atunci când Denzel Dumfries a marcat și a stabilit scorul final. 

Adversara Țărilor de Jos va fi cunoscută diseară. Argentina va întâlni Australia într-o partidă care va începe la ora 21:00 și va fi transmisă în direct și în exclusivitate de postul public de televiziune Moldova 1.
