---
title: "CSP a validat rezultatele preselecției pentru funcția de procuror-șef la Anticorupție. Interviurile vor avea loc pe 23 iunie"
url: https://moldova1.md/p/51209/csp-a-validat-rezultatele-preselectiei-pentru-functia-de-procuror-sef-la-anticoruptie-interviurile-vor-avea-loc-pe-23-iunie
published: 2025-06-19T08:22:08Z
language: ro
author: "Vlada Vasilachi"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# CSP a validat rezultatele preselecției pentru funcția de procuror-șef la Anticorupție. Interviurile vor avea loc pe 23 iunie

> Cei doi candidați la funcția de șef al Procuraturii Anticorupție (PA), Marcel Dumbravan și Octavian Iachimovschi, au fost admiși în etapa finală a concursului, cea a interviului. Decizia a fost luată pe 19 iunie de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), după ce a examinat fișele de evaluare și hotărârea privind punctajul candidaților la funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, transmise de Comisia de preselecție.

![TRM](https://storage.moldova1.md/images/3a2e2839-4862-4767-a825-7dc25172a761.jpg)

*Sursa: TRM*

Cei doi candidați la funcția de șef al Procuraturii Anticorupție (PA), Marcel Dumbravan și Octavian Iachimovschi, au fost admiși în etapa finală a concursului, cea a interviului. Decizia a fost luată pe 19 iunie de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), după ce a examinat fișele de evaluare și hotărârea privind punctajul candidaților la funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, transmise de Comisia de preselecție.

Potrivit membrei CSP, Mariana Cherpec, ambii candidați au întrunit criteriile de eligibilitate pentru funcția scoasă la concurs.

„*A fost aprobat punctajul final (n.r. de către comisie) al candidaților, Marcel Dumbravan a obținut 8.7 puncte și Octavian Iachimovschi - 8.1 puncte. Țin să remarc faptul că nu au fost înaintate obiecții privind procedura de preselecție*”, a precizat Mariana Cherpec.

Membrii Consiliului Superior al Procuraturii au decis aprobarea rezultatelor și promovarea celor doi candidați în etapa următoare a concursului.

„*Dosarele candidaților sunt admisibile, ambii fiind acceptați la proba interviului în cadrul procedurii de selecție*”, a punctat președintele CSP, Dumitru Obadă.

Interviurile vor avea loc pe 23 iunie, la ora 15:00.

Selecția pentru funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție presupune două etape: preselecția candidaților de către o comisie specială, urmată de susținerea interviului în fața membrilor CSP.

***
Amintim că funcția de șef al Procuraturii Anticorupție a devenit vacantă după [demisia](https://moldova1.md/p/44276), din luna februarie curent, a Veronicăi Dragalin, care a criticat reforma procuraturilor specializate. 

Dragalin susținea că lichidarea Procuraturii Anticorupție și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și înființarea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate nu ar fi fost justificată temeinic. Interimatul la conducerea PA a fost preluat de [Marcel Dumbravan](https://moldova1.md/p/45015) în martie 2025.
