---
title: "Rutte, despre asaltul hibrid al Rusiei: România ajută Republica Moldova"
url: https://moldova1.md/p/51488/rutte-despre-asaltul-hibrid-al-rusiei-romania-ajuta-republica-moldova
published: 2025-06-23T14:00:00Z
language: ro
author: "Radu Osipov"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Rutte, despre asaltul hibrid al Rusiei: România ajută Republica Moldova

> Statul român ajută Chișinăul să reziste în fața asaltului hibrid al Rusiei dinaintea alegerilor parlamentare. Secretarul general NATO, Mark Rutte, susține că alianța menține o colaborare strânsă cu autoritățile moldovene. Totuși, cel mai important aliat care urmărește stabilitatea Republicii Moldova rămâne România, a dezvăluit Rutte.

Statul român ajută Chișinăul să reziste în fața asaltului hibrid al Rusiei dinaintea alegerilor parlamentare. Secretarul general NATO, Mark Rutte, susține că alianța menține o colaborare strânsă cu autoritățile moldovene. Totuși, cel mai important aliat care urmărește stabilitatea Republicii Moldova rămâne România, a dezvăluit Rutte.

![](https://storage.moldova1.md/images/72ec8df6-36c7-4e41-83bc-7e0511b30273.jpg)

*„Vă asigur că avem o colaborare strânsă cu Republica Moldova. M-am întâlnit cu Maia Sandu câteva luni în urmă, când mă întorceam de la Odesa, și am avut o discuție bună. Știu că România, aliatul nostru, ajută mult Republica Moldova, ca să se poată apăra”*, a declarat Mark Rutte la conferința de presă dinaintea Summitului NATO de la Haga.
