---
title: "Percheziții în mai multe localități din țară într-un dosar de corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor"
url: https://moldova1.md/p/51698/perchezitii-in-mai-multe-localitati-din-tara-intr-un-dosar-de-corupere-electorala-si-finantare-ilegala-a-partidelor
published: 2025-06-26T07:14:27Z
language: ro
author: "Eliza Mihalache"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Percheziții în mai multe localități din țară într-un dosar de corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor

> Inspectoratul General al Poliției (IGP) desfășoară percheziții în mai multe localități din Republica Moldova, într-un dosar care vizează infracțiuni de corupere electorală, finanțare ilegală a partidelor politice și spălare de bani. Informația a fost confirmată pentru Teleradio-Moldova de către ofițerul de presă al IGP, Mariana Bețivu.

![imagine-simbol](https://storage.moldova1.md/images/f54c0740-e283-4c90-b960-8927062dbd05.jpg)

*Sursa: imagine-simbol*

Inspectoratul General al Poliției (IGP) desfășoară percheziții în mai multe localități din Republica Moldova, într-un dosar care vizează infracțiuni de corupere electorală, finanțare ilegală a partidelor politice și spălare de bani. Informația a fost confirmată pentru Teleradio-Moldova de către ofițerul de presă al IGP, Mariana Bețivu.

Potrivit acesteia, investigațiile sunt în desfășurare la această oră.

„*Vă putem confirma faptul că au loc percheziții în mai multe localități din țară, fiind vizate infracțiuni de corupere electorală, finanțare ilegală a partidelor politice și spălare de bani. Atunci când desfășurarea urmăririi penale va avansa, vom reveni cu amănunte*”, ne-a spus Mariana Bețivu.
