---
title: "„Nico”, pe urmele lui Sergiu Cleșcenco"
url: https://moldova1.md/p/52366/-nico--pe-urmele-lui-sergiu-clescenco
published: 2025-07-05T17:25:00Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# „Nico”, pe urmele lui Sergiu Cleșcenco

> Ion Nicolaescu este din nou pe urmele selecționerului Sergiu Cleșcenco. După ce l-a depășit în clasamentul all-time al marcatorilor echipei naționale și a jucat în prima divizie olandeză de fotbal, „Nico” va evolua din noul sezon în campionatul de fotbal al Israelului, competiție unde Cleșcenco a făcut senzație în tricoul formațiilor Maccabi Haifa și Hapoel Tel Aviv.

![fmf.md](https://storage.moldova1.md/images/e8e4e53b-9201-42cb-b176-0e277954ced0.jpg)

*Sursa: fmf.md*

Ion Nicolaescu este din nou pe urmele selecționerului Sergiu Cleșcenco. După ce l-a depășit în clasamentul all-time al marcatorilor echipei naționale și a jucat în prima divizie olandeză de fotbal, „Nico” va evolua din noul sezon în campionatul de fotbal al Israelului, competiție unde Cleșcenco a făcut senzație în tricoul formațiilor Maccabi Haifa și Hapoel Tel Aviv.

Datorită evoluțiilor senzaționale, Cleșcenco a fost poreclit "Kalașnikov". 

*"În primul rând este dicizia lui. El a știut mai bine că urmează la Heerenveen. Va juca sau nu. Trebuie să înțelegem că va juca la o echipă puternică."* afirmă selecționerul Sergiu Cleșcenco. 

Maccabi Tel Aviv, noua echipă de club a lui Ion Nicolăescu este angrenată în cupele europene. Discipolii sârbului Žarko Lazetić vor juca în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor cu FC Pafos din Cipru. Selecționerul Sergiu Cleșcenco este de părere că atacantul moldovean are toate șansele să fie din nou la înălțime. 

*"El va marca goluri. Are calități. Nu degeaba Maccabi Tel Aviv l-a achiziționat și a cheltuit o sumă importantă și înseamnă că au încredere în el."* mai spune Cleșcenco. 
  
Ion Nicolaescu, care a mai jucat în Israel la Beitar Ierusalim, va avea ocazia să cucerească primul trofeu cu Maccabi Tel Aviv. Pe 13 iulie, „galben-albaștrii" vor întâlni pe Hapoel Beer Sheva în Supercupa Israelului. Reamintim că „Nico" a jucat în ultimele două sezoane la echipa olandeză Sport Club Heerenveen.

[Video](https://original.trm.md/video/definst/MP4:2025/7/5/1000033226.mp4/playlist.m3u8)
