---
title: "Ucraina are nevoie de 850 de miliarde de euro pentru reconstrucție în următorii 14 ani, estimează premierul Denis Șmîhal"
url: https://moldova1.md/p/52742/ucraina-are-nevoie-de-850-de-miliarde-de-euro-pentru-reconstructie-in-urmatorii-14-ani-estimeaza-premierul-denis-smihal
published: 2025-07-10T15:59:14Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Ucraina are nevoie de 850 de miliarde de euro pentru reconstrucție în următorii 14 ani, estimează premierul Denis Șmîhal

> Kievul estimează costurile reconstrucției Ucrainei, după mai bine de trei ani de război, la 850 de miliarde de euro pe o perioadă de 14 ani, a declarat joi, 10 iulie, prim-ministrul ucrainean Denis Șmîhal. Declarația a fost făcută în cadrul Conferinței pentru Reconstrucția Ucrainei, desfășurată la Roma. Șmîhal a participat prin videoconferință, în timp ce președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost prezent fizic la eveniment, scrie DW.

![](https://storage.moldova1.md/images/a89e3686-6118-452f-967c-66d2d33d75d1.jpg)

Kievul estimează costurile reconstrucției Ucrainei, după mai bine de trei ani de război, la 850 de miliarde de euro pe o perioadă de 14 ani, a declarat joi, 10 iulie, prim-ministrul ucrainean Denis Șmîhal. Declarația a fost făcută în cadrul Conferinței pentru Reconstrucția Ucrainei, desfășurată la Roma. Șmîhal a participat prin videoconferință, în timp ce președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost prezent fizic la eveniment, scrie [DW.](https://www.dw.com/ru/kiev-ocenil-zatraty-na-vosstanovlenie-ukrainy-posle-vojny-v-850-mlrd-evro/a-73231573)

[Video](https://www.youtube.com/embed/w_jMCr7vM6c)

„*Concepția noastră prevede crearea a două fonduri în valoare totală de un trilion de dolari SUA*”, a spus Șmîhal. 

Potrivit acestuia, primul fond – „Fondul Ucrainei”, care va fi gestionat de Kiev – ar trebui să fie finanțat din activele rusești confiscate în străinătate, în valoare de peste 460 de miliarde de euro, precum și dintr-o taxă specială pe exporturile de materii prime rusești. Cel de-al doilea fond, în valoare de aproape 400 de miliarde de euro, ar urma să fie format din investiții private.

Șmîhal a făcut apel și la partenerii internaționali să aloce fonduri suplimentare pentru acoperirea deficitului bugetar al Ucrainei în anii 2026 și 2027. 

„*Cheltuielile militare sunt în prezent de 100–120 de miliarde de dolari. În condiții de pace, fără a lua în calcul producția de armament, întreținerea armatei ucrainene va costa 50 de miliarde de euro anual. Ne așteptăm ca jumătate din această sumă să fie acoperită de UE*”, a mai declarat premierul ucrainean.

Amintim că Comisia Europeană a anunțat joi [un sprijin în valoare de 2,3 miliarde de euro](https://moldova1.md/p/52711/ue-anunta-un-sprijin-de-2-3-miliarde-de-euro-pentru-reconstructia-ucrainei) (aproximativ 2,7 miliarde de dolari) pentru Ucraina, destinat reconstrucției după pagubele cauzate de invazia la scară largă a Rusiei, transmite Reuters.

Fondurile includ 1,8 miliarde de euro în garanții de împrumut și 580 de milioane de euro sub formă de granturi, oferite de instituții financiare publice internaționale și bilaterale, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul unei conferințe la Roma dedicate planurilor de reconstrucție a Ucrainei.

**CITIȚI și:** 

- [Un colonel al Serviciului de Securitate al Ucrainei a fost împușcat mortal în plină zi, într-o parcare din Kiev](https://moldova1.md/p/52729/un-colonel-al-serviciului-de-securitate-al-ucrainei-a-fost-impuscat-mortal-in-plina-zi-intr-o-parcare-din-kiev)

- [UE anunță un sprijin de 2,3 miliarde de euro pentru reconstrucția Ucrainei](https://moldova1.md/p/52711/ue-anunta-un-sprijin-de-2-3-miliarde-de-euro-pentru-reconstructia-ucrainei)

- [Atac masiv asupra Ucrainei: Două persoane ucise și cel puțin 14 rănite la Kiev](https://moldova1.md/p/52679/atac-masiv-asupra-ucrainei-doua-persoane-ucise-si-cel-putin-14-ranite-la-kiev)

- [Corespondență Dan Alexe // Reconstruirea viitoare a Ucrainei: toți ochii spre Roma](https://moldova1.md/p/52678/corespondenta-dan-alexe--reconstruirea-viitoare-a-ucrainei-toti-ochii-spre-roma)
