---
title: "Încă un candidat independent și-a exprimat intenția de a participa la alegerile parlamentare "
url: https://moldova1.md/p/53943/inca-un-candidat-independent-si-a-exprimat-intentia-de-a-participa-la-alegerile-parlamentare
published: 2025-07-28T14:23:34Z
language: ro
author: "Rodica Mazur"
section: "Alegeri"
source: moldova1.md
---

# Încă un candidat independent și-a exprimat intenția de a participa la alegerile parlamentare 

> Încă un candidat independent vrea să participe la parlamentarele din 28 septembrie. Este vorba despre Alexandru Țventarnîi, care a solicitat luni, 28 iulie, Comisiei Electorale Centrale (CEC) eliberarea listelor de subscripție pentru a colecta de sine stătător semnături în vederea participării la alegerile din 28 septembrie.

![](https://storage.moldova1.md/images/ac5cf11e-b0a7-4325-8b1a-cfa3e3b1bfe9.jpg)

Încă un candidat independent vrea să participe la parlamentarele din 28 septembrie. Este vorba despre Alexandru Țventarnîi, care a solicitat luni, 28 iulie, Comisiei Electorale Centrale (CEC) eliberarea listelor de subscripție pentru a colecta de sine stătător semnături în vederea participării la alegerile din 28 septembrie.

Pentru a fi înregistrat, candidatul independent trebuie să prezinte la CEC liste de subscripție care conțin semnăturile a cel puțin 2.000 și cel mult 2.500 de susținători cu drept de vot. Prin derogare de la această prevedere, o candidată-femeie va prezenta semnăturile a cel puțin 1.000 și cel mult 2.500 de susținători cu drept de vot.

Amintim că perioada de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul R. Moldova a început pe 20 iulie și se va încheia pe 19 august 2025. 

Până în prezent, [12 candidați independenți](https://a.cec.md/ro/cereri-privind-inregistrarea-candidatilor-la-functia-de-deputat-in-parlamentul-r-18897.html) au depus cereri la CEC pentru a participa la scrutinul din toamnă.

Precizăm că CEC a înregistrat, în cadrul ședinței din 27 iulie, cei 101 candidați la funcția de deputat în Parlament de pe lista [Partidului Acțiune și Solidaritate](https://moldova1.md/p/53853/nr-1-in-buletinele-de-vot-pas-inregistrat-de-cec-pentru-alegerile-parlamentare-din-septembrie) (PAS) pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie și a respins anterior cererea de înregistrare a listei de candidați a Partidului „Democrația Acasă”.

*CITIȚI ȘI:*

- [Autoritățile publice, atenționate să nu permită întâlniri cu alegătorii în afara campaniei electorale: Amenzi de până la 15.000 de lei](https://moldova1.md/p/53700/autoritatile-publice-atentionate-sa-nu-permita-intalniri-cu-alegatorii-in-afara-campaniei-electorale-amenzi-de-pana-la-15-000-de-lei)

- [Nu accepta, nu oferi, raportează – avertismentul Poliției privind corupția electorală](https://moldova1.md/p/53558/nu-accepta-nu-oferi-raporteaza--avertismentul-politiei-privind-coruptia-electorala)

- [Unde votează diaspora? Cele mai multe secții – în Italia, în Rusia și Israel - câte două](https://moldova1.md/p/53516/unde-voteaza-diaspora-cele-mai-multe-sectii--in-italia-in-rusia-si-israel--cate-doua) 

- [„Minciuni reciclate, același scop”: Rusia intensifică propaganda în R. Moldova, avertizează Președinția](https://moldova1.md/p/53754/-minciuni-reciclate-acelasi-scop--rusia-intensifica-propaganda-in-r-moldova-avertizeaza-presedintia)
