---
title: "FCSB, eliminare rușinoasă din Liga Campionilor"
url: https://moldova1.md/p/54143/fcsb-eliminare-rusinoasa-din-liga-campionilor
published: 2025-07-31T08:45:51Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# FCSB, eliminare rușinoasă din Liga Campionilor

> FCSB s-a oprit în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor. Echipa pregătită de Elias Charalambous a pierdut și al doilea meci cu formația din Macedonia de Nord, Shkendija Tetovo, scor 1-2.

![fanatik.ro](https://storage.moldova1.md/images/2dea8655-b709-424b-b34b-3477d8758a24.jpg)

*Sursa: fanatik.ro*

FCSB s-a oprit în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor. Echipa pregătită de Elias Charalambous a pierdut și al doilea meci cu formația din Macedonia de Nord, Shkendija Tetovo, scor 1-2.

După înfrângerea cu 0-1 în meciul-tur, FCSB avea speranțe mari în partida de pe Arena Națională și, de fapt, a început-o bine. Juri Cisotti a deschis scorul în minutul 28. 

Shkendija a egalat după doar 5 minute. Liridon Latifi a înscris după un corner. FCSB a ratat apoi ocazii de gol prin Daniel Bîrligea și Mihai Popescu. Tot oaspeții au fost cei care au înscris. În minutul 87, Vane Krstevski a marcat și a pus capăt speranțelor campioanei României. 

FCSB își va continua drumul în Liga Europei. În turul 3 preliminar, "roș-albaștrii" vor înfrunta pe FC Drita, campioana din Kosovo. 

*"Ne pare rău. Ne cerem scuze de la toți suporterii, am fost penibili. Ne doream să facem multe, dar a fost o seară în care nu a intrat nimic."* a spus Daniel Bîrligea. 

*"Ne este rușine și nouă, de felul în care am jucat. Ne pare rău față de suporteri, dar câteodată fotbalul te pedepsește."* a afirmat Mihai Popescu. 

Shkendija Tetovo va întâlni echipa azeră Qarabag Agdam în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor.
