---
title: "Fabulos! David Popovici a mai cucerit o medalie de aur la Campionatele Mondiale"
url: https://moldova1.md/p/54156/fabulos-david-popovici-a-mai-cucerit-o-medalie-de-aur-la-campionatele-mondiale
published: 2025-07-31T11:59:21Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Fabulos! David Popovici a mai cucerit o medalie de aur la Campionatele Mondiale

> Înotătorul român David Popovici și-a demonstrat încă o dată supremația la nivel mondial. Sportivul de 20 de ani a cucerit medalia de aur la 100 de metri stil liber, la Campionatele Mondialele de natație care se desfășoară în Singapore.

![b365.ro](https://storage.moldova1.md/images/fbb174a2-7079-44a1-9779-d9531a9902b1.jpg)

*Sursa: b365.ro*

Înotătorul român David Popovici și-a demonstrat încă o dată supremația la nivel mondial. Sportivul de 20 de ani a cucerit medalia de aur la 100 de metri stil liber, la Campionatele Mondialele de natație care se desfășoară în Singapore.

În finală, Popovici a parcurs distanța în 46 de secunde și 51 de sutimi. El i-a devansat pe americanul Jack Alexy, care a luat "argintul" și australianul Kyle Chalmers, care s-a ales cu "bronzul". Alexy a înregistrat timpul de 46 de secunde și 92 de sutimi, iar Chalmers - 47 de secunde și 17 sutimi. 

La Mondialele din Singapore, românul David Popovici a cucerit medalia de aur și la 200 de metri liber. Astfel, el este primul înotător din istorie care devine de 2 ori campion mondial la probele de 100 de metri liber și 200 de metri liber. Popovici a mai triumfat în aceste probe la Campionatele Mondiale din 2022.
