---
title: "Agarista Anenii Noi și-a încheiat „aventura europeană” în acest sezon competițional"
url: https://moldova1.md/p/54271/agarista-anenii-noi-si-a-incheiat-aventura-europeana-in-acest-sezon-competitional
published: 2025-08-02T12:34:45Z
language: ro
author: "Radu Galbur"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Agarista Anenii Noi și-a încheiat „aventura europeană” în acest sezon competițional

> Agarista Anenii Noi, campioana Republicii Moldova la fotbal feminin, și-a încheiat evoluția în preliminariile Ligii Campionilor.

![](https://storage.moldova1.md/images/6b003780-1fd4-430f-b162-8d383ab98fc3.jpg)

Agarista Anenii Noi, campioana Republicii Moldova la fotbal feminin, și-a încheiat evoluția în preliminariile Ligii Campionilor.

În partida jucată în Slovacia, echipa moldovenească a fost învinsă de ŽFK Budućnost Podgorița, scor 0-3, în meciul pentru locul 3 din cadrul Grupei 2 a primei runde preliminare a competiției. 

Agarista a încasat toate cele 3 goluri în repriza secundă. Câteva zile mai devreme, formația din Anenii Noi a pierdut și primul meci al grupei în fața formației Swieqi United din Malta, scor 0-5.

Astfel, Agarista Anenii Noi s-a clasat pe ultimul loc în grupa preliminară.
