---
title: "Trei candidați, selectați pentru funcția de administrator al Aeroportului Internațional „Eugen Doga” – Chișinău: Urmează proba interviului "
url: https://moldova1.md/p/54480/trei-candidati-selectati-pentru-functia-de-administrator-al-aeroportului-international-eugen-doga--chisinau-urmeaza-proba-interviului
published: 2025-08-05T17:22:50Z
language: ro
author: "Rodica Mazur"
section: "Economic"
source: moldova1.md
---

# Trei candidați, selectați pentru funcția de administrator al Aeroportului Internațional „Eugen Doga” – Chișinău: Urmează proba interviului 

> Trei candidați din 11 pretendenți au fost promovați în etapa următoare a concursului pentru funcția de administrator al Aeroportului Internațional „Eugen Doga” – Chișinău. Ziua de marți, 5 august, a fost ultima în care au mai putut fi depuse dosarele pentru a participa la concurs.

![](https://storage.moldova1.md/images/35954aca-09d9-47ba-a2cc-52a26e479ff1.jpg)

Trei candidați din 11 pretendenți au fost promovați în etapa următoare a concursului pentru funcția de administrator al Aeroportului Internațional „Eugen Doga” – Chișinău. Ziua de marți, 5 august, a fost ultima în care au mai putut fi depuse dosarele pentru a participa la concurs.

Potrivit Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”, în urma analizei efectuate de comisia de concurs, au fost promovați pentru etapa următoare candidații Sergiu Spoială, Roman Podcorîtov și Anna Erimei.  

Candidații au depus la concurs dosar care conțin scrisori de motivare și viziune managerială, CV, copii ale actelor de identitate și de studii, caziere judiciare, declarații de conformitate și, opțional, certificate de perfecționare. 

Concursul va continua cu etapa interviului, programată pentru data de 8 august 2025, începând cu ora 12:00, la sediul Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău”. 

- [VIDEO // Cum va arăta Aeroportul Internațional „Eugen Doga” după investirea a 700 de milioane de lei într-un nou terminal](https://moldova1.md/p/54390/video--cum-va-arata-aeroportul-international-eugen-doga-dupa-investirea-a-700-de-milioane-de-lei-intr-un-nou-terminal)

Amintim că Agenția Proprietății Publice (APP) a anunțat, pe 21 iulie 2025, concursul pentru ocuparea funcției de administrator al Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”. Potrivit APP, administratorul selectat va gestiona activitatea curentă a întreprinderii, va reprezenta instituția în relațiile cu partenerii interni și externi și va avea responsabilitatea generală pentru buna funcționare și dezvoltare a aeroportului. 

Printre atribuții se mai numără conducerea operațională, reprezentarea legală a întreprinderii, contractarea auditului financiar, elaborarea bugetelor și a planurilor de afaceri, precum și coordonarea achizițiilor publice în condiții de transparență.
