---
title: "Pace în Caucazul de Sud: Armenia și Azerbaidjanul au publicat textul acordului mediat de SUA"
url: https://moldova1.md/p/54891/pace-in-caucazul-de-sud-armenia-si-azerbaidjanul-au-publicat-textul-acordului-mediat-de-sua
published: 2025-08-11T17:54:16Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Pace în Caucazul de Sud: Armenia și Azerbaidjanul au publicat textul acordului mediat de SUA

> Armenia și Azerbaidjanul au publicat luni, 11 august, textul unui acord de pace mediat de SUA, angajându-se să-și respecte reciproc integritatea teritorială și să pună capăt oficial unui conflict de aproape patru decenii.

![](https://storage.moldova1.md/images/0f28331d-ab3c-4bca-abf3-cf51619ae495.jpg)

Armenia și Azerbaidjanul au publicat luni, 11 august, textul unui acord de pace mediat de SUA, angajându-se să-și respecte reciproc integritatea teritorială și să pună capăt oficial unui conflict de aproape patru decenii.

[Acordul a fost încheiat la Washington](https://moldova1.md/p/54735/armenia-si-azerbaidjanul-au-incheiat-un-acord-de-pace-mediat-de-sua-maia-sandu--un-pas-important-catre-incheierea-a-zeci-de-ani-de-ostilitati-), vinerea trecută, când președintele azer Ilham Aliev și premierul armean Nikol Pașinian s-au întâlnit cu președintele american Donald Trump la Casa Albă. 

Textul acordului, publicat de Ministerele de Externe ale ambelor țări, prevede ca administrațiile de la Erevan și Baku să renunțe la toate pretențiile asupra teritoriilor celeilalte părți, să se abțină de la utilizarea forței una împotriva celeilalte și să se angajeze să respecte dreptul internațional, potrivit Reuters.

Armenia și Azerbaidjanul, state vecine din regiunea Caucazului de Sud, au fost implicate într-un conflict de la sfârșitul anilor 1980 din cauza enclavei Nagorno-Karabah. Forțele armate azere au reușit să preia controlul în 2023, în urma unei ofensive extrem de rapide. Aproape toți cei 100.000 de etnici armeni de acolo s-au refugiat în Armenia.

După întâlnirea de la Casa Albă, SUA a obținut drepturi exclusive de dezvoltare a unui coridor strategic de tranzit prin Caucazul de Sud, despre care Administrația Trump a declarat că va stimula legăturile economice bilaterale și va permite exporturi mai mari de energie.

**CITIȚI ȘI:** 

- [Armenia și Azerbaidjanul au încheiat un acord de pace mediat de SUA. Maia Sandu: „Un pas important către încheierea a zeci de ani de ostilități”
](https://moldova1.md/p/54735/armenia-si-azerbaidjanul-au-incheiat-un-acord-de-pace-mediat-de-sua-maia-sandu--un-pas-important-catre-incheierea-a-zeci-de-ani-de-ostilitati-)
- [Armenia și Azerbaidjan ar putea semna un acord de pace la Washington. Iulian Chifu: Erevanul are șansa de a recăpăta controlul asupra propriului stat](https://moldova1.md/p/54705/armenia-si-azerbaidjan-ar-putea-semna-un-acord-de-pace-la-washington-iulian-chifu-erevanul-are-sansa-de-a-recapata-controlul-asupra-propriului-stat)
