---
title: "FT: Putin i-a spus lui Trump că forțele ucrainene trebuie să părăsească Donețkul, dar în alte regiuni este dispus să „înghețe” frontul"
url: https://moldova1.md/p/55248/ft-putin-i-a-spus-lui-trump-ca-fortele-ucrainene-trebuie-sa-paraseasca-donetkul-dar-in-alte-regiuni-este-dispus-sa-inghete-frontul
published: 2025-08-16T15:42:59Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# FT: Putin i-a spus lui Trump că forțele ucrainene trebuie să părăsească Donețkul, dar în alte regiuni este dispus să „înghețe” frontul

> Vladimir Putin a propus, în cadrul negocierilor cu Donald Trump, să fie „înghețată” linia frontului în regiunile Zaporojie și Herson, cu condiția ca armata ucraineană să părăsească întreg teritoriul regiunii Donețk, scrie publicația Financial Times (FT), citată de BBC News.

![imagine simbol](https://storage.moldova1.md/images/b43bb5da-cce8-4af9-99e6-b8d48a9a326c.jpg)

*Sursa: imagine simbol*

Vladimir Putin a propus, în cadrul negocierilor cu Donald Trump, să fie „înghețată” linia frontului în regiunile Zaporojie și Herson, cu condiția ca armata ucraineană să părăsească întreg teritoriul regiunii Donețk, scrie publicația Financial Times (FT), citată de [BBC News](https://t.me/bbcrussian/84308).

Aceasta nu a fost singura condiție: ar trebui îndeplinite și alte cerințe principale ale lui Putin, legate de *„eliminarea cauzelor principale”* ale conflictului, precizează sursa citată.

Cauzele principale, conform Kremlinului, includ structura politică care s-a format în Ucraina supă 2014, dorința acesteia de integrare în Uniunea Europeană și NATO, precum și consolidarea puterii Forțelor Armate Ucrainene.

Sâmbătă, Trump a transmis această propunere în cadrul convorbirilor telefonice cu președintele Ucrainei și cu lideri europeni. 

Rusia ocupă aproximativ 70% din teritoriul regiunii Donețk, însă pe restul teritoriului se află zone fortificate și noduri logistice importante.

[Nastoiashee Vremea](https://t.me/currenttime/48564) scrie, cu referire la surse ale FT, familiarizate cu poziția lui Zelenski, că președintele ucrainean nu va accepta cedarea Donețkului, dar este dispus să discute problema teritorială într-o întâlnire cu Trump la Casa Albă, pe 18 august.

**CITIȚI ȘI:** 

- [Generalul Richard Shirreff: SUA ar fi avut tot dreptul să-l aresteze pe Putin. Ce spun alți experți despre summitul de la Alaska](https://moldova1.md/p/55245/generalul-richard-shirreff-sua-ar-fi-avut-tot-dreptul-sa-l-aresteze-pe-putin-ce-spun-alti-experti-despre-summitul-de-la-alaska)

- [Zelenski, după discuția cu Trump: „Ucraina este pregătită să lucreze pentru pace”. Liderul de la Kiev este așteptat luni la Washington
](https://moldova1.md/p/55215/zelenski-dupa-discutia-cu-trump--ucraina-este-pregatita-sa-lucreze-pentru-pace--liderul-de-la-kiev-este-asteptat-luni-la-washington)

- [Întâlnirea istorică Trump – Putin, în imagini: Reacția celor doi lideri în momentul când s-au întâlnit](https://moldova1.md/p/55209/intalnirea-istorica-trump--putin-in-imagini-reactia-celor-doi-lideri-in-momentul-cand-s-au-intalnit)

- [Primele reacții după summitul din Alaska: „Trump nu a pierdut, dar Putin a câștigat în mod clar”](https://moldova1.md/p/55211/primele-reactii-dupa-summitul-din-alaska--trump-nu-a-pierdut-dar-putin-a-castigat-in-mod-clar-)

- [Trump, interviu la Fox News, la scurt timp după summitul din Alaska: războiul din Ucraina s-ar putea încheia cu un schimb de teritorii](https://moldova1.md/p/55212/trump-interviu-la-fox-news-la-scurt-timp-dupa-summitul-din-alaska-razboiul-din-ucraina-se-va-incheia-cu-un-schimb-de-teritorii)
