---
title: "Reprezentanți ai administrațiilor Trump și Zelenski, întâlnire la New York pentru a discuta soluții privind războiul cu Rusia"
url: https://moldova1.md/p/55988/reprezentanti-ai-administratiilor-trump-si-zelenski-intalnire-la-new-york-pentru-a-discuta-solutii-privind-razboiul-cu-rusia
published: 2025-08-28T06:29:05Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Reprezentanți ai administrațiilor Trump și Zelenski, întâlnire la New York pentru a discuta soluții privind războiul cu Rusia

> Membri ai echipei liderului ucrainean, Volodimir Zelenski, se vor întâlni vineri, 29 august, la New York cu reprezentanți ai administrației Donald Trump în cadrul eforturilor de a găsi o soluție la războiul cu Rusia, transmite AFP.

![](https://storage.moldova1.md/images/d2bcfc70-ddef-4fdc-9c75-bdd0b76900b8.jpg)

Membri ai echipei liderului ucrainean, Volodimir Zelenski, se vor întâlni vineri, 29 august, la New York cu reprezentanți ai administrației Donald Trump în cadrul eforturilor de a găsi o soluție la războiul cu Rusia, transmite AFP.

*„Reuniuni vor avea loc vineri la New York, în Statele Unite, cu echipa președintelui Trump”*, după *„reuniuni în Elveția”* joi, a declarat Volodimir Zelenski în discursul său zilnic postat pe rețelele de socializare, citează [Agerpres](https://agerpres.ro/politic-extern/2025/08/27/responsabili-ucraineni-se-vor-intalni-vineri-la-new-york-cu-reprezentanti-ai-administratiei-trump-ze--1479102).

Emisarul lui Donald Trump pentru negocierile cu Rusia, Steve Witkoff, a indicat anterior în presa americană că se va întâlni cu reprezentanți ucraineni în această săptămână.

Potrivit președintelui Zelenski, de partea ucraineană, șeful său de cabinet, Andrii Yermak, și fostul ministru al Apărării, Rustem Umerov, *„au participat la reuniuni în Qatar”* privind *„medierea”* în conflictul din Ucraina.

*„Astăzi (pe 27 august - n.r.), au avut loc întâlniri în Arabia Saudită”*, a adăugat Zelenski.

Eforturile președintelui american Donald Trump de a media un acord în această lună, inclusiv prin reuniuni cu omologul său rus Vladimir Putin în Alaska și cu Zelenski și mai mulți lideri europeni la Washington nu s-au soldat cu rezultate notabile. 

Pentru a accepta o pace, Moscova continuă să ceară ca Ucraina să renunțe la aderarea la NATO și ca această țară să cedeze teritorii, solicitări respinse ferm de Kiev.

**CITIȚI ȘI:**

- [Paun Rohovei, la Moldova 1: Ucraina apără valorile civilizației într-un „război mai crud decât al Doilea Război Mondial”](https://moldova1.md/p/55769/paun-rohovei-la-moldova-1-ucraina-apara-valorile-civilizatiei-intr-un-razboi-mai-crud-decat-al-doilea-razboi-mondial-)

- [Vitali Kliciko, la Moldova 1: „Independența Ucrainei este trigger pentru ruși. Ei nu ne acceptă integritatea teritorială”](https://moldova1.md/p/55724/vitali-kliciko-la-moldova-1--independenta-ucrainei-este-trigger-pentru-rusi-ei-nu-ne-accepta-integritatea-teritoriala-)

- [Zelenski acuză Moscova de „semnale negative” și cere noi sancțiuni: „Atacurile asupra orașelor și satelor noastre continuă”](https://moldova1.md/p/55956/zelenski-acuza-moscova-de-semnale-negative-si-cere-noi-sanctiuni--atacurile-asupra-oraselor-si-satelor-noastre-continua-)

- [Trump amenință Rusia cu „măsuri foarte serioase”, dacă Putin nu oprește războiul din Ucraina](https://moldova1.md/p/55929/trump-ameninta-rusia-cu-masuri-foarte-serioase--daca-putin-nu-opreste-razboiul-din-ucraina)

- [Vicepreședintele SUA, J.D. Vance: „Sperăm ca războiul din Ucraina să se încheie în șase luni, nu mai mult”](https://moldova1.md/p/55765/vicepresedintele-sua-j-d-vance--speram-ca-razboiul-din-ucraina-sa-se-incheie-in-sase-luni-nu-mai-mult-)
