---
title: " ELECTORALA 2025 // „Pentru o Moldovă prosperă în România Mare Europeană” – sloganul BUN "
url: https://moldova1.md/p/56139/electorala-2025---pentru-o-moldova-prospera-in-romania-mare-europeana--sloganul-bun
published: 2025-08-30T15:06:47Z
language: ro
author: "Ana Neamțu"
section: "Alegeri"
source: moldova1.md
---

#  ELECTORALA 2025 // „Pentru o Moldovă prosperă în România Mare Europeană” – sloganul BUN 

> Blocul Unirea Națiunii s-a lansat în campania electorală cu sloganul „Pentru o Moldovă prosperă în România Mare Europeană”. Alianța între partidele Național Liberal și Reîntregirii Naționale ACASĂ au propus o listă de 66 de candidați. Printre prioritățile BUN sunt declararea caracterului românesc al statului moldovean, reforma administrativă și revenirea la județe, retrocedarea patrimoniului Mitropoliei Basarabiei, și suplimente la pensie plătite de guvernul de la București.

![TRM](https://storage.moldova1.md/images/f8123b5b-c894-4b6d-aafe-dd92850e4694.jpg)

*Sursa: TRM*

Blocul Unirea Națiunii s-a lansat în campania electorală cu sloganul „Pentru o Moldovă prosperă în România Mare Europeană”. Alianța între partidele Național Liberal și Reîntregirii Naționale ACASĂ au propus o listă de 66 de candidați. Printre prioritățile BUN sunt declararea caracterului românesc al statului moldovean, reforma administrativă și revenirea la județe, retrocedarea patrimoniului Mitropoliei Basarabiei, și suplimente la pensie plătite de guvernul de la București.

![TRM](https://storage.moldova1.md/images/27de2184-2e41-432c-8c18-1f8ffe498ca0.jpg)

*Sursa: TRM*

Blocul Unirea Națiunii s-a lansat oficial în campanie în Parcul „Valea Morilor”. Alianța PNL-PRN ACASĂ își propune ca obiectiv major unirea Republicii Moldova cu România printr-un proces democratic, gradual în următorii cinci sau zece ani. Viziunea blocului are la bază integrarea națională și europeană, liberalizarea frontierelor, dezvoltarea economică accelerată și consolidarea identității românești. Pe lista blocului se regăsesc mai mulți deputați din primul Parlament care a votat independența și membri ai Mișcării de Renaștere Națională din anii 80.

*„Noi am fost pe baricade noi am fost în stradă. Ne-am săturat să cheltuim 20 de miliarde de lei în fiecare an pentru administrația publică locală. Retrocedarea bisericii neamului, a proprietăților, a lăcașelor sfinte care au fost furate”*, a declarat Valentin Dolganiuc, candidat BUN. 

Anatol Țăranu consideră că Republica Moldova poate pretinde fonduri europene prin România, cel mult trei miliarde de euro pe an pentru dezvoltare.

*„Noi deseori în ultimul timp suntem acuzați că chipurile facem jocul cuiva. Noi cu adevărat facem joc. Jocul românilor, jocul României Mari. Asta este de fapt sarcina noastră. Tratatul de frățietate înseamnă 50 de euro din bugetul României pentru pensionarii cu pensiile minore”*, a menționat Anatol Țăranu,  candidat BUN. 

Dacă ajunge în Parlament, BUN promite să promoveze o lege privind limba română, cunoașterea ei să devină obligatorie pentru toți funcționarii publici și demnitarii de stat.

Menționăm că Blocul Electoral Unirea Națiunii ar putea figura pe poziția a 18-a în buletinele de vot de la alegerile parlamentare din 28 septembrie.


[Lista electorală a Blocului Unirea Națiunii](https://a.cec.md/ro/blocul-electoral-blocul-unirea-natiunii-18890_114714.html)

Campania electorală pentru alegerile parlamentare va dura până pe 26 septembrie.

Până în prezent, la scrutin au fost înregistrați 21 de concurenți electorali: patru blocuri, 13 partide și patru candidați independenți:

- Partidul Acțiune și Solidaritate

- Partidul „Democrația Acasă”

- Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare

- Candidatul independent Andrei Năstase

- Partidul Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa

- Candidata independentă Olesea Stamate

- Partidul Național Moldovenesc

- Partidul Social Democrat European

- Partidul Mișcarea Respect Moldova

- Blocul Electoral „Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei”

- Blocul Electoral „Alternativa”

- Blocul Electoral „Împreună”

- Partidul Liga Orașelor și Comunelor

- Partidul Alianța pentru Unirea Românilor

- Candidata independentă Victoria Sanduța

- Partidul Alianța „Moldovenii”

- Partidul Liberal

- Blocul Electoral „Blocul Unirea Națiunii”

- Partidul „Uniunea Creștin-Socială din Moldova”

- Tatiana Crețu

- Partidul „Partidul Nostru”

**CITIȚI ȘI:**

- [ELECTORALA 2025 // Campania electorală începe pe 29 august: ce nu pot face partidele, candidații și cetățenii până pe 26 septembrie](https://moldova1.md/p/56007/electorala-2025--campania-electorala-incepe-pe-29-august-ce-nu-pot-face-partidele-candidatii-si-cetatenii-pana-pe-26-septembrie)

- [ELECTORALA 2025 // Blocul Electoral „Patriotic” s-a lansat în campania electorală la mănăstire: micșorarea vârstei de pensionare gaze de „6-8 lei”, printre principalele promisiuni](https://moldova1.md/p/56074/electorala-2025--blocul-electoral-patriotic-s-a-lansat-in-campania-electorala-la-manastire-micsorarea-varstei-de-pensionare-gaze-de-6-8-lei--pr)

- [ELECTORALA 2025 // Olesea Stamate și-a lansat candidatura la parlamentare: „Vreau o țară în care legea este lege pentru toți”](https://moldova1.md/p/56079/electorala-2025--olesea-stamate-si-a-lansat-candidatura-la-parlamentare--vreau-o-tara-in-care-legea-este-lege-pentru-toti-)

- [ELECTORALA 2025 // Blocul „Alternativa” s-a lansat în campania electorală: „Știm cum să schimbăm viața oamenilor”](https://moldova1.md/p/56082/electorala-2025--blocul-alternativa-s-a-lansat-in-campania-electorala--stim-cum-sa-schimbam-viata-oamenilor-)

- [ELECTORALA 2025 // Victoria Sanduța își propune să fie „o voce independentă” în viitorul Parlament](https://moldova1.md/p/56090/electorala-2025--victoria-sanduta-isi-propune-sa-fie-o-voce-independenta-in-viitorul-parlament)
