---
title: "RETROSPECTIVA // R. Moldova a celebrat Independența și Limba Română, cu Macron și Tusk vorbind în română"
url: https://moldova1.md/p/56177/retrospectiva--r-moldova-a-celebrat-independenta-si-limba-romana-cu-macron-si-tusk-vorbind-in-romana
published: 2025-08-31T10:14:06Z
language: ro
author: "Bogdan Nigai"
section: "RETROSPECTIVA"
source: moldova1.md
---

# RETROSPECTIVA // R. Moldova a celebrat Independența și Limba Română, cu Macron și Tusk vorbind în română

> Ultima săptămână a fost una plină de simboluri și momente istorice. Republica Moldova și-a celebrat Independența și Limba Română împreună cu lideri europeni veniți la Chișinău, care au rostit discursuri în română, în fața a zeci de mii de oameni. În același timp, a început campania electorală pentru parlamentarele din toamnă, iar scena politică a fost animată de decizii și noi reguli de securitate.

![](https://storage.moldova1.md/images/73c02796-0155-4cc1-aafe-4a22e48b5dfc.jpg)

Ultima săptămână a fost una plină de simboluri și momente istorice. Republica Moldova și-a celebrat Independența și Limba Română împreună cu lideri europeni veniți la Chișinău, care au rostit discursuri în română, în fața a zeci de mii de oameni. În același timp, a început campania electorală pentru parlamentarele din toamnă, iar scena politică a fost animată de decizii și noi reguli de securitate.

**Două mari sărbători naționale, cu oaspeți de rang înalt**

Pe 27 august, Republica Moldova a marcat [34 de ani de la proclamarea Independenței,](https://moldova1.md/p/55928/republica-moldova-sarbatoreste-34-de-ani-de-independenta) într-o zi care a adus la Chișinău pe președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și premierul Poloniei, Donald Tusk. Împreună cu președinta Maia Sandu, aceștia au transmis [mesaje de solidaritate europeană,](https://moldova1.md/p/55962/emmanuel-macron-mesaj-de-ziua-independentei-la-chisinau--aderarea-la-ue-reprezinta-o-sansa-istorica-pentru-viitorul-r-moldova-) subliniind că locul Moldovei este în Uniunea Europeană.

Un moment special al Zilei Independenței a fost atunci când liderii europeni au urcat pe scena din Piața Marii Adunări Naționale, în timpul concertului festiv, și [s-au adresat, în limba română,](https://moldova1.md/p/55978/maia-sandu-alaturi-de-macron-merz-si-tusk-in-pman--suntem-puternici-pentru-ca-avem-prieteni-extraordinari-) în fața a câtorva zeci de mii de oameni adunați în centrul Chișinăului.

Pe 27 august țara a primit și [felicitări internaționale:](https://moldova1.md/p/55935/oficialii-straini-felicita-r-moldova-cu-ocazia-zilei-independentei--independenta-inseamna-sa-aveti-puterea-de-a-decide-pentru-voi-) de la liderii UE, SUA și România, până la gesturi simbolice precum iluminarea în culorile tricolorului a turnului Qutub Minar din India.

Sărbătoarea nu a trecut însă fără [provocări:](https://moldova1.md/p/55985/peste-90-de-mii-de-cetateni-au-participat-la-concertul-dedicat-zilei-independentei-zeci-de-persoane-au-ajuns-la-politie) mai mulți jurnaliști și funcționari au fost intimidați cu mesaje de amenințare, iar 22 de persoane au fost conduse la inspectoratele de poliție pentru tentative de destabilizare a manifestațiilor

La doar câteva zile distanță, pe 31 august, mii de oameni au participat la [Marea Dictare Națională de Ziua Limbii Române,](https://moldova1.md/p/56172/eugen-doga-si-vladimir-besleaga-omagiati-la-marea-dictare-nationala-de-ziua-limbii-romane). În deschiderea evenimentului, președinta Maia Sandu și președintele României, Nicușor Dan, au ținut discursuri în fața participanților, care i-au întâmpinat cu aplauze. Liderul de la București a vorbit despre „cea mai puternică punte” dintre cele două state – limba română – și a promis că România va rămâne alături de Chișinău pe drumul european.

![](https://storage.moldova1.md/images/7fa562ba-ace4-4699-86ee-fa2edaa51bc2.jpg)

**Campania electorală: start oficial**

Pe 29 august [a început oficial campania electorală](https://moldova1.md/p/56007/electorala-2025--campania-electorala-incepe-pe-29-august-ce-nu-pot-face-partidele-candidatii-si-cetatenii-pana-pe-26-septembrie) pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie, iar mai mulți candidați înregistrați s-au lansat în campanie. Comisia Electorală Centrală a înregistrat 13 partide, patru blocuri electorale și patru candidați independenți, însă scena politică a fost marcată de [excluderi.](https://moldova1.md/p/56106/electorala-2025--cec-a-respins-cererea-pdmm-de-inregistrare-la-alegerile-parlamentare-din-28-septembrie) Curtea Supremă de Justiție [a confirmat restricțiile](https://moldova1.md/p/55836/csj-mentine-restrictiile-pentru-partidele-afiliate-lui-sor-nu-vor-putea-participa-la-alegerile-din-toamna) impuse partidelor afiliate lui Ilan Șor.

Pentru prima dată, [platforma TikTok a lansat în R. Moldova](https://moldova1.md/p/55802/electorala-2025--tiktok-lanseaza-un-centru-electoral-si-masuri-speciale-de-siguranta-pentru-alegerile-parlamentare-din-r-moldova) un Centru Electoral în aplicație, menit să ofere informații verificate și să combată dezinformarea. În paralel, Ministerul de Interne a publicat un [„Ghid al protestatarului”,](https://moldova1.md/p/55869/cum-se-poate-protesta-legal-in-r-moldova-drepturile-interdictiile-si-sanctiunile-prevazute-de-lege-incluse-in-ghidul-protestatarului-lansat-de-m) avertizând asupra sancțiunilor pentru cei care acceptă bani din afară pentru a destabiliza țara.

![](https://storage.moldova1.md/images/55384740-3212-4f4e-b87d-05ef53ee5da0.jpg)

**Vizite și declarații externe: sprijin puternic din Europa**

Pe 25 august, la Chișinău au venit [miniștrii de Externe ai statelor Benelux](https://moldova1.md/p/55791/mesajul-statelor-benelux--r-moldova-nu-e-singura-reforma-energetica-si-cea-a-justitiei-sunt-foarte-importante-pentru-r-moldova-la-fel-ca-si-pentr) – Belgia, Luxemburg și Olanda – care au reafirmat sprijinul deplin pentru aderarea Moldovei la UE și au subliniat desprinderea definitivă de dependența energetică față de Rusia.

La București, la Reuniunea Anuală a Diplomației Române, [președintele Nicușor Dan a spus răspicat că „Republica Moldova trebuie să rămână o prioritate” a politicii externe a României.](https://moldova1.md/p/55867/-r-moldova-trebuie-sa-ramana-o-prioritate-a-politicii-externe-a-romaniei-afirma-presedintele-nicusor-dan)

**Recensământ și sprijin pentru agricultori**

Biroul Național de Statistică a publicat [datele finale ale Recensământului 2024:](https://moldova1.md/p/55813/recensamant-2024-7-500-de-persoane-din-r-moldova-sunt-analfabete) rata alfabetizării a ajuns la 99,6%, iar peste 7.500 de persoane au fost identificate ca analfabete. Totodată, unul din cinci cetățeni are studii superioare, în creștere față de acum un deceniu.

În această săptămână Guvernul a anunțat [despăgubiri de 100 de milioane](https://moldova1.md/p/55855/subventii-de-100-de-milioane-de-lei-pentru-agricultorii-ale-caror-culturi-au-fost-afectate-de-ingheturile-din-primavara) de lei pentru agricultorii ale căror culturi au fost afectate de înghețurile din primăvară. De asemenea, vor fi lansate noi apeluri de subvenții pentru ferme, plantații și proiecte de dezvoltare rurală.

![](https://storage.moldova1.md/images/7fa26692-a6b2-47a9-8d05-b2ecac4288b0.jpg)

**Kievul sub atac, tensiuni diplomatice și neliniște în Rusia**

Săptămâna a fost marcată și de evenimente dramatice în plan regional și global. Un [atac devastator al Rusiei](https://moldova1.md/p/55986/cladirea-misiunii-ue-in-ucraina-avariata-in-mod-deliberat-in-timpul-atacurilor-ruse-asupra-kievului-numarul-victimelor-a-ajuns-la-13) a zguduit capitala ucraineană, provocând numeroase victime și distrugeri, iar autoritățile de la Kiev au cerut sprijin suplimentar din partea partenerilor occidentali. În urma atacului, [reprezentantul Moscovei la Bruxelles și ambasadorul Rusiei la Londra au fost convocați](https://moldova1.md/p/56021/reprezentantul-moscovei-la-bruxelles-si-ambasadorul-rusiei-la-londra-convocati-dupa-bombardarea-sediilor-ue-si-british-council-de-la-kiev) și li s-a înmânat note de protest. 

În același timp, situația din Rusia a rămas tensionată, cu rapoarte despre [mobilizare sporită](https://moldova1.md/p/56112/pierderi-record-pentru-rusia-pana-la-3-000-de-morti-in-razboi-pe-saptamana-in-2024) și [tulburări economice](https://moldova1.md/p/55963/deficit-de-benzina-in-rusia-atacurile-ucrainei-perturba-activitatea-rafinariilor-si-provoaca-scumpiri-record) cauzate de sancțiuni. Autoritățile de la Moscova au reacționat dur la [intensificarea sprijinului militar](https://moldova1.md/p/56065/ajutor-militar-sporit-pentru-ucraina-dupa-cel-mai-grav-atac-rusesc-din-ultimele-luni) occidental pentru Ucraina, iar propaganda Kremlinului a încercat să acrediteze ideea unei „confruntări directe cu NATO”.

![](https://storage.moldova1.md/images/37ebb303-bedb-4cf1-a9b4-bc785a1ee8af.jpg)

Alte titluri importante ale săptămânii 25 – 31 august:

- [Raport Promo-LEX: ingerințe externe, proteste plătite, presiuni asupra CEC și utilizarea abuzivă a resurselor administrative
](https://moldova1.md/p/56083/raport-promo-lex-ingerinte-externe-proteste-platite-presiuni-asupra-cec-si-utilizarea-abuziva-a-resurselor-administrative)

- [ANRE va ajusta tarifele la gazele naturale după finalizarea achizițiilor pentru sezonul rece](https://moldova1.md/p/55842/ministrul-dorin-junghietu-anre-va-ajusta-tarifele-la-gazele-naturale-dupa-finalizarea-achizitiilor-pentru-sezonul-rece)

- [Cod galben de caniculă în Republica Moldova până la sfârșitul lunii august](https://moldova1.md/p/56054/cod-galben-de-canicula-in-republica-moldova-pana-la-sfarsitul-lunii-august)

- [Germania se arată sceptică: Merz spune că nu există perspective pentru o întâlnire Putin–Zelenski](https://moldova1.md/p/56047/germania-se-arata-sceptica-merz-spune-ca-nu-exista-perspective-pentru-o-intalnire-putin-zelenski)

- [Vizita lui Tusk, Merz și Macron la Chișinău, în presa internațională: Sprijin european înainte de alegeri și combaterea propagandei Rusiei](https://moldova1.md/p/56009/vizita-lui-tusk-merz-si-macron-la-chisinau-in-presa-internationala-sprijin-european-inainte-de-alegeri-si-combaterea-propagandei-rusiei)

- [Anii de independență, la Mileștii Mici: drumuri și instituții renovate, dar mai puțini copii](https://moldova1.md/p/55980/anii-de-independenta-la-milestii-mici-drumuri-si-institutii-renovate-dar-mai-putini-copii)

- [România și Ucraina, sprijin puternic pentru R. Moldova, de Ziua Independenței: „Indiferent de vremuri, vom înfrunta împreună provocările”](https://moldova1.md/p/55954/romania-si-ucraina-sprijin-puternic-pentru-r-moldova-de-ziua-independentei--indiferent-de-vremuri-vom-infrunta-impreuna-provocarile-)

- [Noua variantă a Covid-19, confirmată în R. Moldova: se răspândește mai rapid, dar se manifestă prin forme mai puțin severe](https://moldova1.md/p/55818/noua-varianta-a-covid-19-confirmata-in-r-moldova-se-raspandeste-mai-rapid-dar-se-manifesta-prin-forme-mai-putin-severe)

- [Primari din Republica Moldova, la Bruxelles: două zile de dialog cu instituțiile europene despre dezvoltarea locală](https://moldova1.md/p/55763/primari-din-republica-moldova-la-bruxelles-doua-zile-de-dialog-cu-institutiile-europene-despre-dezvoltarea-locala)

- [Comisara Marta Kos, interviu exclusiv pentru Moldova 1: „Deschiderea tuturor clusterelor de negocieri ar putea avea loc până la finele anului”](https://moldova1.md/p/56042/comisara-marta-kos-interviu-exclusiv-pentru-moldova-1--deschiderea-tuturor-clusterelor-de-negocieri-ar-putea-avea-loc-pana-la-finele-anului-)
