---
title: "ELECTORALA 2025 // CEC va tipări 2.472 de buletine de vot pentru alegătorii care vor vota prin corespondență"
url: https://moldova1.md/p/56746/electorala-2025--cec-va-tipari-2-472-de-buletine-de-vot-pentru-alegatorii-care-vor-vota-prin-corespondenta
published: 2025-09-08T09:29:15Z
language: ro
author: "Rodica Mazur"
section: "Alegeri"
source: moldova1.md
---

# ELECTORALA 2025 // CEC va tipări 2.472 de buletine de vot pentru alegătorii care vor vota prin corespondență

> Comisia Electorală Centrală (CEC) a dat luni, 8 septembrie, startul pentru tipărirea buletinelor de vot destinate alegătorilor care vor vota prin corespondență la alegerile parlamentare din 28 septembrie. În total, vor fi tipărite 2.472 de buletine de vot, toate în limba română.

![](https://storage.moldova1.md/images/13dc3553-e387-4057-bdaa-f6a4b3b438c8.jpg)

Comisia Electorală Centrală (CEC) a dat luni, 8 septembrie, startul pentru tipărirea buletinelor de vot destinate alegătorilor care vor vota prin corespondență la alegerile parlamentare din 28 septembrie. În total, vor fi tipărite 2.472 de buletine de vot, toate în limba română.

[Video](https://www.youtube.com/embed/sZF0_zCCtgo)

Potrivit CEC, lățimea unui buletin de vot este de 14 centimetri și lungimea de 59,5 centimetri. Buletinele de vot sunt tipărite pe hârtie opacă (mată) de culoare albastru ceruleum. 

Prețul unui buletin de vot este de 2,70 lei, iar valoarea tirajului total este de circa 7.000 de lei.

*„Tot astăzi, reușim să le transmitem către Consiliul Electoral de Circumscripție, care la rândul său le va expedia prin intermediul Ministerului de Externe către cele patru birouri electorale, responsabile de votul prin corespondență. În total, am avut 2606 cereri. Respectiv, după ce am verificat solicitările, după ce a fost perioada de a fi posibilă retragerea din lista electorală pentru votul prin corespondență, am ajuns la acest număr de 2472 de persoane. În cazul în care vor mai fi anumite retrageri de pe liste, mențiunile sunt efectuate de către Biroul Electoral. Doar în cazul în care buletinul va fi deja expediat către alegător, pur și simplu, nu-l va utiliza”,* a declarat președinta CEC, Angelica Caraman. 

Menționăm că în buletin se vor regăsi [23 de concurenți electorali](https://moldova1.md/p/56682/electorala-2025--23-de-concurenti-electorali-la-alegerile-parlamentare-din-28-septembrie-cec-a-stabilit-ordinea-in-buletinele-de-vot).

Cele mai multe buletine de vot vor fi transmise secției de votare din Statele Unite ale Americii (SUA) - 1.339, urmate de secțiile de vot din Canada - 641, Regatul Suediei - 406 și Japonia - 86 de buletine.

Amintim că votul prin corespondență la alegerile parlamentare din 28 septembrie este implementat în zece state: SUA, Canada, Suedia, Norvegia, Finlanda, Islanda, Australia, Republica Coreea, Japonia, Noua Zeelandă. 

La alegerile din toamna anului trecut, peste 1.340 de cetățeni moldoveni aflați în șase state și-au exercitat dreptul de vot prin corespondență.

**CITIȚI ȘI:**

- [ELECTORALA 2025: Diaspora din zece state mai are la dispoziție o săptămână în care se poate înregistra pentru a vota prin corespondență](https://moldova1.md/p/54586/electorala-2025-diaspora-din-zece-state-mai-are-la-dispozitie-o-saptamana-in-care-se-poate-inregistra-pentru-a-vota-prin-corespondenta)

- [ELECTORALA 2025 // Cetățenii pot raporta cazurile de corupere electorală la două linii fierbinți](https://moldova1.md/p/56732/electorala-2025--cetatenii-pot-raporta-cazurile-de-corupere-electorala-la-doua-linii-fierbinti)  

- [ELECTORALA 2025 // Patru scenarii pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie: riscurile, enumerate de experți](https://moldova1.md/p/56583/electorala-2025--patru-scenarii-pentru-alegerile-parlamentare-din-28-septembrie-riscurile-enumerate-de-experti) 

- [Maia Sandu îndeamnă observatorii internaționali să monitorizeze atent alegerile din septembrie pentru a expune interferențele externe](https://moldova1.md/p/56519/maia-sandu-indeamna-observatorii-internationali-sa-monitorizeze-atent-alegerile-din-septembrie-pentru-a-expune-interferentele-externe) 

- [ELECTORALA 2025 // Cetățenii moldoveni sunt îndemnați să-și verifice actele de identitate înainte de alegerile parlamentare](https://moldova1.md/p/56406/electorala-2025--cetatenii-moldoveni-sunt-indemnati-sa-si-verifice-actele-de-identitate-inainte-de-alegerile-parlamentare) 

- [ELECTORALA 2025 // Cetățenii R. Moldova, ghidați online de o busolă electorală să afle obiectivele concurenților de la alegerile parlamentare](https://moldova1.md/p/56306/electorala-2025--cetatenii-r-moldova-ghidati-online-de-o-busola-electorala-sa-afle-obiectivele-concurentilor-de-la-alegerile-parlamentare)
