---
title: "Reuters: Rusia ar putea reduce extracția de petrol din cauza atacurilor cu drone"
url: https://moldova1.md/p/57410/reuters-rusia-ar-putea-reduce-extractia-de-petrol-din-cauza-atacurilor-cu-drone
published: 2025-09-16T18:45:49Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Reuters: Rusia ar putea reduce extracția de petrol din cauza atacurilor cu drone

> „Transneft” a avertizat companiile petroliere că ar putea fi nevoite în viitor să reducă producția, ca urmare a atacurilor cu drone asupra infrastructurii de export – porturi și rafinării, relatează serviciul rus al BBC News și Reuters, citând surse.

![imagine-simbol](https://storage.moldova1.md/images/49061ab1-5ce6-4496-97e3-0262f00ce79a.jpg)

*Sursa: imagine-simbol*

„Transneft” a avertizat companiile petroliere că ar putea fi nevoite în viitor să reducă producția, ca urmare a atacurilor cu drone asupra infrastructurii de export – porturi și rafinării, relatează serviciul rus al [BBC News](https://t.me/bbcrussian/85567) și Reuters, citând surse.

În ultima perioadă, dronele ucrainene au lovit cel puțin 10 rafinării din Rusia, inclusiv de curând una dintre cele mai mari – [rafinăria de la Kirishi](https://moldova1.md/p/57180/o-noua-tinta-strategica-lovita-de-drone-ucrainene-rafinaria-kirishi-cu-o-capacitate-de-21-de-milioane-de-tone-anual) –, ceea ce a redus capacitatea de procesare a Rusiei cu aproape o cincime.

De asemenea, atacurile au avariat infrastructura portuară de la Marea Baltică – porturile Ust-Luga și Primorsk, amintește Reuters.

Autoritățile ruse nu au comentat public amploarea pagubelor și impactul acestora asupra producției și exporturilor.

Totuși, aceste atacuri ar putea forța Rusia să își reducă extracția de petrol, au declarat trei surse informate citate de agenție.

„Transneft” nu a comentat informațiile.

Anterior, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a salutat atacurile dronelor ucrainene asupra infrastructurii petroliere și gaziere a Rusiei, numindu-le *„cele mai rapide sancțiuni”*.

**CITIȚI ȘI:**

- [Dronele ucrainene ar fi lovit mai multe rafinării și depozite petroliere din Rusia](https://moldova1.md/p/56543/dronele-ucrainene-ar-fi-lovit-mai-multe-rafinarii-si-depozite-petroliere-din-rusia)

- [Explozii și incendii după loviturile ucrainene asupra infrastructurii petroliere ruse](https://moldova1.md/p/56129/explozii-si-incendii-dupa-loviturile-ucrainene-asupra-infrastructurii-petroliere-ruse)

- [Deficit de benzină în Rusia: atacurile Ucrainei perturbă activitatea rafinăriilor și provoacă scumpiri-record](https://moldova1.md/p/55963/deficit-de-benzina-in-rusia-atacurile-ucrainei-perturba-activitatea-rafinariilor-si-provoaca-scumpiri-record)

- [Conducta rusă de petrol „Drujba”, una dintre cele mai mari din lume, a încetat să funcționeze după atacurile Ucrainei](https://moldova1.md/p/55412/conducta-rusa-de-petrol-drujba--una-dintre-cele-mai-mari-din-lume-a-incetat-sa-functioneze-dupa-atacurile-ucrainei)
