---
title: "Un cuplu din Chișinău ar fi promis măsluirea unui dosar contra unei sume de 16.000 de euro"
url: https://moldova1.md/p/57600/un-cuplu-din-chisinau-ar-fi-promis-masluirea-unui-dosar-contra-unei-sume-de-16-000-de-euro
published: 2025-09-19T07:59:21Z
language: ro
author: "Eliza Mihalache"
section: "Justiție"
source: moldova1.md
---

# Un cuplu din Chișinău ar fi promis măsluirea unui dosar contra unei sume de 16.000 de euro

> Un cuplu din Chișinău este vizat într-o cauză penală de trafic de influență, fiind suspectat că ar fi pretins și primit sume ilicite de bani pentru a influența decizii într-un dosar aflat pe rol.

![](https://storage.moldova1.md/images/1837102b-16cf-4ab7-bcd4-3847a5492287.jpg)

Un cuplu din Chișinău este vizat într-o cauză penală de trafic de influență, fiind suspectat că ar fi pretins și primit sume ilicite de bani pentru a influența decizii într-un dosar aflat pe rol.

Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), persoanele ar fi cerut și primit câte 8 000 de euro de la doi figuranți într-o cauză penală, promițând că vor determina agenți publici să adopte o decizie favorabilă.

Astăzi, ofițerii CNA, sub conducerea procurorilor din municipiul Chișinău, desfășoară percheziții pentru a documenta toate persoanele implicate și pentru a aduna probe care să confirme acuzațiile.
