---
title: "\"Viespile\" mai speră la calificare: \"Am reușit cu Partizan, vom repeta performanța și în Franța.\""
url: https://moldova1.md/p/5764/-viespile-mai-spera-la-calificare--am-reusit-cu-partizan-vom-repeta-performanta-si-in-franta-
published: 2023-03-10T09:40:05Z
language: ro
author: "Radu Galbur"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# "Viespile" mai speră la calificare: "Am reușit cu Partizan, vom repeta performanța și în Franța."

> Campioana Republicii Moldova Sheriff Tiraspol a pierdut prima manșă a optimilor de finală ale Ligii Conferințelor. Formația antrenată de Roberto Bordin a cedat, scor 0-1 disputa cu echipa franceză Olympique Nizza, de pe stadionul Zimbru.

Campioana Republicii Moldova Sheriff Tiraspol a pierdut prima manșă a optimilor de finală ale Ligii Conferințelor. Formația antrenată de Roberto Bordin a cedat, scor 0-1 disputa cu echipa franceză Olympique Nizza, de pe stadionul Zimbru.

![FC Sheriff](https://storage.moldova1.md/images/1ed5886c-ed1b-4a28-9ce7-b4f4f53a5b2b.jpg)

*Sursa: FC Sheriff*

"Galben-negrii" au jucat curajos și au ținut în șah reprezentanta primei divizii franceze. Singurul gol al partidei a fost marcat de puștiul de 18 ani Ayoub Amraoui care l-a surprins pe portarul Sheriff-ului Maksym Koval cu un șut-centrare.

*"Sunt extrem de bucuros că am marcat golul victoriei. Nu am avut parte de un meci simplu, însă victoria este cea mai importantă"*, a declarat Ayoub Amraoui, fotbalistul echipei Olympique Nizza. 

*"Nu m-am așteptat la o astfel de execuție. Cred că am avut parte de ghinion. Și noi am avut o astfel de ocazie prin Armel Zohouri."*, a menționat portarul Maxim Koval 

Odată cu reluarea jocului, campioana Republicii Moldova s-a aruncat în atac, iar ocaziile la poarta lui Kasper Schmeichel au început să apară. Abdoul Tapsoba a avut două oportunități de a restabili egalitatea. 

*"În repriza secundă am jucat mai bine în comparație cu primele 45 de minute. Am încasat un gol pe care puteam să-l evităm, însă nu avem ce face"*, a afirmat Stjepan  Radeljic, fundașul echipei Sheriff Tiraspol

*„Am izbutit să întoarcem scorul în dubla manșă cu Partizan. Cred că putem repeta acest lucru și în Franța"*, a declarat Amine Talal, mijlocașul formației Sheriff Tiraspol

"*Ne-am îndeplinit obiectivul prin această victorie la limită. Am făcut însă doar un prim pas. Plecăm cu prima șansă deoarece vom juca în fața propriilor suporteri"*, a afirmat Jean-Clair Todibo, fundașul formației franceze

 Partida retur Olympique Nizza-Sheriff Tiraspol se va disputa în data de 16 martie pe Alianz Riviera.

[Video: https://trm.blob.core.windows.net/photos/37380f45-7dbb-47ee-8c3f-f8fde50bf6ad.jpg](https://original.trm.md/video/definst/MP4:2023/3/10/2222.mp4/playlist.m3u8)
