---
title: "Cristina Gherasimov: „Procesul de screening a arătat că R. Moldova este mai pregătită decât se credea pentru aderarea la UE” "
url: https://moldova1.md/p/57826/cristina-gherasimov--procesul-de-screening-a-aratat-ca-r-moldova-este-mai-pregatita-decat-se-credea-pentru-aderarea-la-ue-
published: 2025-09-22T12:31:30Z
language: ro
author: "Luminița Toma"
section: "Aderare UE"
source: moldova1.md
---

# Cristina Gherasimov: „Procesul de screening a arătat că R. Moldova este mai pregătită decât se credea pentru aderarea la UE” 

> Republica Moldova a încheiat cu succes procesul de screening bilateral, o etapă esențială în parcursul de aderare la Uniunea Europeană, a anunțat luni, 22 septembrie, de la Bruxelles, vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.

![](https://storage.moldova1.md/images/c90af07f-f0a6-4655-9920-f9411695c4ea.jpg)

Republica Moldova a încheiat cu succes procesul de screening bilateral, o etapă esențială în parcursul de aderare la Uniunea Europeană, a anunțat luni, 22 septembrie, de la Bruxelles, vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.

Vicepremierul a subliniat că evaluarea legislației naționale în raport cu cea europeană a demonstrat că R. Moldova este mai bine pregătită pentru aderarea la UE decât se estimase inițial. 

„*În ultimele 15 luni, am trecut printr-un proces destul de complex. Au fost implicați peste 1.000 de experți de partea noastră și alți peste 1.000 din partea Comisiei Europene. Screeningul ne-a permis să înțelegem exact ce avem de făcut în următorii ani pentru a pregăti Republica Moldova pentru aderare*”, a declarat Gherasimov. 

Procesul a vizat cele 35 de capitole ale acquis-ului comunitar și, potrivit vicepremierului, unul dintre cele mai dificile capitole a fost cel legat de mediu, din cauza volumului mare de legislație și a investițiilor necesare. 

„*Apa, calitatea aerului – toate acestea nu se schimbă peste noapte. Este vorba despre investiții majore care vor contribui la o calitate mai înaltă a vieții pentru cetățeni*”, a precizat ea. 

Totodată, R. Moldova a fost apreciată pentru progresele înregistrate în domeniul energiei, unde reformele din ultimii ani au pus bazele unui sistem energetic independent. 

*„Comisia Europeană a fost plăcut surprinsă de faptul că deja suntem foarte bine aliniați la un volum mare de legislație europeană. Practic, stăm mult mai bine decât ne-am fi așteptat*”, a adăugat Gherasimov. 

În lipsa unei decizii imediate a Consiliului UE privind începerea negocierilor, autoritățile de la Chișinău continuă pregătirea pozițiilor oficiale de negociere. 

Gherasimov a anunțat că astăzi, la Chișinău, au loc consultări publice privind proiectele de poziții pentru capitolele III (Competitivitate și Creștere incluzivă), IV (Agenda verde și conectivitatea sustenabilă) și V (Resurse naturale, agricultură și coeziune). 

*„Consultăm societatea civilă, mediul de afaceri și pe toți cei interesați. Părerile și recomandările lor vor fi integrate în documentele oficiale pe care le vom prezenta Comisiei Europene*”, a explicat vicepremierul. 

Menționăm că procesul de screening reprezintă o analiză detaliată a conformității legislației naționale cu normele UE și este un pas obligatoriu înaintea deschiderii negocierilor de aderare. 

R. Moldova a obținut statutul de candidat la UE în iunie 2022 și a început screeningul bilateral în vara anului 2024. Autoritățile moldovene se declară pregătite pentru următoarea etapă a integrării europene și așteaptă o decizie favorabilă din partea Consiliului UE privind deschiderea oficială a negocierilor.

Anterior, oficialii de la Bruxelles au anunțat că deschiderea negocierilor s-ar putea produce până la finele anului curent.

**CITIȚI ȘI:**

- [VIDEO // Noua ambasadoare a UE la Chișinău, primul mesaj pentru moldoveni: „R. Moldova va face parte din Uniunea Europeană”](https://moldova1.md/p/57824/video--noua-ambasadoare-a-ue-la-chisinau-primul-mesaj-pentru-moldoveni--r-moldova-va-face-parte-din-uniunea-europeana-)

- [R. Moldova încheie procesul de screening la Bruxelles. Ultimul capitol – legislația financiară](https://moldova1.md/p/57789/r-moldova-incheie-procesul-de-screening-la-bruxelles-ultimul-capitol--legislatia-financiara)

- [Deschiderea negocierilor pe clustere cu R. Moldova și Ucraina // Marta Kos: Consiliul are toate elementele necesare pentru a lua o decizie](https://moldova1.md/p/49320/deschiderea-negocierilor-pe-clustere-cu-r-moldova-si-ucraina--marta-kos-consiliul-are-toate-elementele-necesare-pentru-a-lua-o-decizie)

- [Jānis Mažeiks: „R. Moldova merită deschiderea primului capitol al negocierilor de aderare, dar decizia depinde de consensul statelor membre”](https://moldova1.md/p/55859/janis-majeiks--r-moldova-merita-deschiderea-primului-capitol-al-negocierilor-de-aderare-dar-decizia-depinde-de-consensul-statelor-membre-)
