---
title: "ELECTORALA 2025 // Curtea Constituțională a respins sesizarea Partidului „Inima Moldovei”: Cauza privind limitarea activității formațiunii, reluată la Curtea de Apel Centru "
url: https://moldova1.md/p/58078/electorala-2025--curtea-constitutionala-a-respins-sesizarea-partidului-inima-moldovei--cauza-privind-limitarea-activitatii-formatiunii-reluata-la
published: 2025-09-25T10:03:46Z
language: ro
author: "Eliza Mihalache"
section: "Alegeri"
source: moldova1.md
---

# ELECTORALA 2025 // Curtea Constituțională a respins sesizarea Partidului „Inima Moldovei”: Cauza privind limitarea activității formațiunii, reluată la Curtea de Apel Centru 

> Curtea de Apel Centru va relua examinarea cererii Ministerului Justiției, care a solicitat limitarea activității Partidului Republican „Inima Moldovei”. Curtea Constituțională a declarat joi, 25 septembrie, inadmisibilă sesizarea formațiunii conduse de Irina Vlah privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din Legea partidelor politice. Decizia este definitivă, nu poate fi atacată și urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.

![](https://storage.moldova1.md/images/4ede0253-6441-4a50-b70c-357956ae8ec6.jpg)

Curtea de Apel Centru va relua examinarea cererii Ministerului Justiției, [care a solicitat limitarea activității Partidului Republican „Inima Moldovei”](https://moldova1.md/p/57615/electorala-2025--ministerul-justitiei-cere-in-instanta-limitarea-activitatii-partidului-inima-moldovei-). Curtea Constituțională a declarat joi, 25 septembrie, inadmisibilă sesizarea formațiunii conduse de Irina Vlah privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din Legea partidelor politice. Decizia este *definitivă, nu poate fi atacată și urmează să fie publicată în Monitorul Oficial*.

Excepția de neconstituționalitate a articolului 21, alin. 32, din Legea privind partidele politice a fost depusă pe 23 septembrie curent de Fadei Nagacevschi, în interesele Partidului Republican „Inima Moldovei”, iar Curtea de Apel Centru a acceptat-o.

Nagacevschi a declarat, în instanță, că limitarea activității în perioada campaniei electorale afectează în mod iremediabil dreptul partidelor politice de a candida la alegeri, precum și dreptul alegătorilor de a alege liber. Potrivit aceleiași surse, excluderea din alegeri în baza măsurii asiguratorii produce consecințe ireversibile, iar eventuala reparație ulterioară devine iluzorie.

Totuși, Curtea Constituțională nu a constatat încălcări ale Constituției în acest caz: „*Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond”*.

[Document](https://www.scribd.com/embeds/923025601/content)

Demersul Ministerului Justiției a fost depus la Curtea de Apel Centru pe 19 septembrie, în baza unei notificări a Comisiei Electorale Centrale (CEC). 

Comisia Electorală Centrală a decis, pe 17 septembrie, inițierea unui control complex asupra finanțării activității Partidului „Inima Moldovei”, precum și a Blocului Patriotic (BEP) din care face parte, în baza unor sesizări privind încălcarea Regulamentului privind finanțarea campaniei electorale.

CEC a avertizat concurentul electoral, constatând „*elemente care indică suspiciuni rezonabile față de corectitudinea finanțării activității Partidului „Inima Moldovei”, precum și a campaniei electorale a BEP*”.

În cazul în care un partid, parte a unui bloc electoral, comite ilegalități, întreaga alianță ar trebui să-și asume responsabilitatea sau să fie trasă la răspundere, dacă a avut beneficii din asta. Opinia [aparține](https://radiomoldova.md/p/59493/electorala-2025--opinie-despre-cazul-partidului-inima-moldovei--blocul-electoral-trebuie-sa-raspunda-colectiv-pentru-ilegalitatile-unui-membru) Polinei Panainte, directoarea adjunctă a Asociației pentru Democrație Participativă (ADEPT), potrivit căreia blocurile electorale nu pot împărți doar avantajele, ci și consecințele unor abateri de la lege.

„*Este foarte ușor: sunt patru partide în bloc, te înțelegi cu unul – acesta aduce bani ilegali, beneficiază toți, iar după ce suntem prinși, partidul despre care noi toți am știut că face ilegalități este exclus și restul rămân bine-mersi. Nu cred că este corect. Dacă au mers împreună, trebuie văzut în baza la ce condiții au mers și, dacă există posibilitatea, de a clarifica rolurile*”, a declarat anterior Panainte pentru Teleradio-Moldova.

Decizia Ministerului Justiției de a solicita limitarea activității Partidului „Inima Moldovei” a fost calificată de formațiune drept „*un nou abuz al guvernării*”. Acuzând „*o decizie total nefondată*”, lidera partidului, Irina Vlah, a scris într-un comentariu că „*scopul evident este de a reduce la tăcere”* formațiunea pe care o conduce. 

Blocul Electoral Patriotic, alcătuit din Partidul Socialiștilor, Partidul Comuniștilor, Partidul „Inima Moldovei” și Partidul pentru Viitorul Moldovei, figurează pe poziția a noua în buletinul de vot pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie.

**CITIȚI ȘI:**

- [ELECTORALA 2025 // CEC va sesiza Ministerul Justiției privind limitarea activității Partidului „Inima Moldovei” și i-a aplicat un avertisment BEP-ului. Reacția Irinei Vlah](https://moldova1.md/p/57484/electorala-2025--cec-va-sesiza-ministerul-justitiei-privind-limitarea-activitatii-partidului-inima-moldovei-si-i-a-aplicat-un-avertisment-bep-ului)

- [OFICIAL // Serviciul Fiscal de Stat a blocat fondurile deținute de Irina Vlah, Veaceslav Valico și Dmitri Buimistru în mai multe bănci din R. Moldova](https://moldova1.md/p/57324/oficial--serviciul-fiscal-de-stat-a-blocat-fondurile-detinute-de-irina-vlah-veaceslav-valico-si-dmitri-buimistru-in-mai-multe-banci-din-r-moldova)

- [LISTĂ // Canada impune noi sancțiuni pentru 16 persoane suspectate de „activități de interferență malignă” ale Rusiei în R. Moldova](https://moldova1.md/p/56057/lista--canada-impune-noi-sanctiuni-pentru-15-persoane-suspectate-de-activitati-de-interferenta-maligna-ale-rusiei-in-r-moldova)
